Cunoscut încă din vremea antichităţii, leac preţuit de greci şi romani, hreanul era o plantă răspândită şi printre daci, care îi spuneau usturonilă. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile şi limpezeau mintea. Din rădăcina dată pe răzătoare se coceau turte cu care se vindecau gâlcile, iar ceaiul de flori alunga cele mai grele răceli. Decăzut din vechea lui glorie, hreanul se mai foloseşte rar ca medicament şi mult mai des ca picanterie alimentară. Păcat! Forţa lui vindecătoare e remarcabilă şi… gratuită. Care este secretul puterii sale? În primul rând iuţeala din rădăcini, care îl face să fie foarte eficient în tratarea bolilor reumatice şi ale căilor respiratorii superioare. Pe urmă, rădăcina de hrean este foarte bogată în vitamine (în special C şi din complexul B) şi minerale, conţine substanţe antibiotice naturale, enzime, fitohormoni etc. Numeroase leacuri populare pun în valoare acest „arsenal” de principii active ale hreanului în boli din cele mai diverse, aşa cum vom vedea în continuare:
REŢETE CU HREAN
Tinctură de hrean
Se dau prin răzătoarea mică rădăcinile de hrean, se pun într-un borcan până se umple o treime şi restul se completează cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Se lasă la macerat 8 zile, apoi se strecoară, presând amestecul printr-un tifon. Intern, se ia o jumătate de linguriţă de 3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Extern: se aplică pentru tratarea reumatismului, plăgilor (rănilor) necrozate. Aplicarea tincturii este uşor dureroasă, dar foarte eficientă.
Siropul de hrean
Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă câteva minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandări: astm, bronşita cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare în general.
Energizant cu hrean
Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot şi se ţin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouăle din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare (palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 linguri.
Vin tonic cu hrean
Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă să se macereze conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri din acest vin tonic pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte bun.
Făină de hrean
Rădăcinile de hrean se taie cubuleţe şi se pun pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură ca să se usuce. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic iritative: făina de hrean, care se foloseşte în obţinerea decocturilor, pentru cataplasme sau administrată ca atare. De regulă, măcinarea rădăcinilor uscate pentru obţinerea făinii de hrean se face chiar înainte de folosirea acesteia. Altfel, dacă este depozitată, pe măsură ce trece timpul ea îşi pierde proprietăţile terapeutice.
Cataplasma cu hrean
Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare senzaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este preferată o variantă mai blândă.
Varianta 2: Se pun într-un vas 2 linguri de făină de hrean şi 2 linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Această pastă se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de 1 oră.
Oţetul de hrean
Se rade o rădăcină de hrean şi se introduce într-o sticlă. Se toarnă deasupra oţet de mere cu miere, până ce lichidul acoperă hreanul. Se lasă să se macereze într-un loc cald, timp de zece zile, după care se scoate din sticlă câte puţin lichid, care se utilizează pentru aplicaţii externe. Este folosit cu succes contra parezelor faciale, contra descuamării pielii şi a seboreei.
Indicaţii terapeutice ale hreanului:
Guturaiul, tusea de diverse etiologii – se iau 5-6 linguriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului. Suplimentar se face gargară cu tinctură de hrean: trei linguriţe de tinctură la un sfert de pahar de apă.
Bronşita cronică şi acută, astmul – se consumă zilnic 3-4 linguriţe de hrean ras, simplu sau în combinaţie cu morcov, dat prin răzătoare. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
Adjuvant în tuberculoza pulmonară – se administrează zilnic, după mesele principale, câte 3-4 linguriţe din tonicul pe bază de hrean, descris mai sus.
Polipii uretrali – se iau zilnic câte 4 linguriţe de tinctură de hrean, dizolvate în puţină apă.
Digestia lentă, gastrita hipoacidă – se consumă 2-3 linguri de hrean ras fin, în timpul meselor principale. Suplimentar, se pot lua înainte de masă 1-2 linguri de vin tonic cu hrean.
Anemia la adulţi – se iau cu câteva minute înainte de masă 3-4 linguri de vin tonic cu hrean.
Inapetenţa, anemia la copii – se consumă cel puţin o dată pe zi o salată din hrean ras fin (1-2 linguriţe) şi sfeclă roşie (1-2 linguri). Această minicură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.
Reumatismul, guta – într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum 3 săptămâni.
Nasul înfundat (rinita cronică) – se consumă hrean ras: 2-4 linguriţe pe zi. Suplimentar se face tratamentul extern recomandat pentru sinuzită.
Aplicaţii externe cu hrean
Sinuzită, rinită – într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia…) se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică această cataplasmă pe zona frunţii, atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsură pe piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep să fie eliminate secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare. Se recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la rând.
Bronşită, gripă, congestii pulmonare – se aplică pe torace cataplasme cu făină de in şi hrean (preparate după metoda de mai sus), care se ţin vreme de 30-60 de minute. Aplicaţia se repetă o dată la 2-3 zile.
Dureri reumatice – pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
Paradontoză – se mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare (eventual amestecat cu morcov ras pentru atenuarea iuţelii). La nivelul gingiilor, hreanul are efecte de stimulare puternică a circulaţiei şi a proceselor trofice.
Stomatită – 3-4 linguriţe de tinctură de hrean se dizolvă în jumătate de pahar de apă. Se fac clătiri îndelungate ale gurii cu această soluţie.
Paralizie facială – se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă cu oţet de hrean, obţinut după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hipertermie locală. Fiecare aplicaţie durează 10-15 minute.
Reţete de frumuseţe
Ten palid, ofilit – se aplică cu un tampon de vată oţet de hrean, care are efecte de activare a circulaţiei sanguine şi efecte tonice asupra pielii.
Menţinerea tinereţii pielii – se aplică pe obraz seara, înainte de culcare, sirop de hrean, care se ţine vreme de 10-15 minute, după care se îndepărtează cu un tampon de vată înmuiat în lapte.
Descuamarea tenului – se şterge zona afectată cu tinctură de hrean (eventual diluată în puţină apă), după care se aplică un unguent de gălbenele.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu hrean
Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă de gastrită hiperacidă. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase.
Extern, hreanul, mai ales sub formă de cataplasmă, va fi folosit cu prudenţă la persoanele care au pielea sensibilă, alergică.Tot ras, hreanul ajuta si la curatarea glandei oculare. Pe langa caile respiratorii, in cele zece minute in care inspiri aerul iti vei curata si glandele oculare. Un pic mai tare ca ceapa va face lacrimarea inevitabila, dar binevenita! Hreanul este un inamic natural al conjunctivitei. Acest hrean ras, in combinatie cu miere, luat dimineata inainte de masa, este foarte bun pentru tusa, reumatism, regleaza hipertensiunea arteriala, imbunatateste circulatia periferica, dilata vasele de sange imbunatatind circulatia sangelui. O luna de zile, zilnic, cu acest remediu natural si nu vei mai avea miini si picioare inghetate atunci cand te asezi in pat seara! Stimuleaza in general imunitatea organismului! Pentru reumatism si guta se poate consuma, intr-o cana de lapte cald, 2 lingurite de hrean ras, timp de 3 saptamani de doua ori/zi, eliminand din durere. Ras, se poate mesteca, mareste circulatia sangvina la nivelul gingiei, contracarand paradontoza. Pentru a elimina stomatita, se pun intr-un pahar cu apa 2 lingurite de hrean ras, se agita si se face gargara. Pentru bronsita si toate bolile respiratorii poti face un sirop din hrean ras, amestecat cu miere, lasat la macerat 10-12 ore. Siropul care rezulta se bea asa crud, 1lingurita/zi sau diluat cu apa pusa la fiert peste amestecul macerat 2-3 lingurite /zi. Foarte bun ca si sirop in cazul anemiei la copii sau consumat in salata de sfecla. Avand efecte diuretice, este unul din alimentele recomandate in curele de slabire. Consumat simplu, doar ras si oparit sau crud amestecat intr-o salata de sfecla, adaugat la o maioneza usoara de lapte, face deliciul fiecarei mese. Intrebuintarile sale sunt multe, dar de obicei sunt trecute cu vederea. Cataplasma, sirop sau tinctura sunt solutii la indemana ta pentru a remedia o boala. Un site de medicina prezinta efectele hreanului in aceste boli, in acest mod: “Indicatii – uz intern pentru hrean: bolilor reumatice tratarea cailor respiratorii superioare guturai, gripa, raceala, tuse bronsita, tuberculoza pulmonara digestie lenta gastrita hipoacida; gastrita hiperacida reumatism, guta, stomatita anemie, sinuzita, rinita, paradontoza “ La toate aceste beneficii pe care le are hreanul, nu ar fi pacat sa trecem pe langa el fara sa-l luam in seama? Iti plac castravetii murati? Pocnesc intre dinti in martie? Moarea de pe varza … cand cureti butoiul, iti scoate vecinii afara? Foloseste hrean! Mult hrean.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
(Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română, de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”)
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
Dacă nu îți place de aproapele tău, tu ești problema, nu el Când stomacul nu mai poate să ,,digere” mâncărurile pe care le poate înghiți, înseamnă că ai o problemă. Ești un om care suferă. Și, dacă îți dorești sănătatea, va trebui să te îngrijești… Să afli modul potrivit prin care să-ți vindeci stomacul. Același lucru este valabil și cu ,,stomacul” care se numește suflet.,înghiți” Când nu-l , pe aproapele tău, când așa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu ești problema, nu aproapele tău! Citiți și Caută-l pe Dumnezeu în sentimentele tale! Deci ești în postura celui care suferă! Și, dacă dorești sănătatea, tu va trebui să te îndrepți, nu aproapele tău…… Nimeni nu s-a supărat vreodată că pe dinafară castanele au coaja groasă verde, care înnegrește mâinile… Că migdalele au înveliș tare, care trebuie spart. Și nimeni n-a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăți la curățat și se bucură de fructul gustos. De ce oare să nu se întâmple același lucru și în relațiile noastre cu semenii?
Descoperirile ştiinţifice din ultimul secol au solicitat reflecţii neobişnuite pentru ştiinţele naturii. În ultimele decenii, deodată cu temele de cercetare ale psihologiei sau cosmologiei sunt abordate şi alte chestiuni, mai cuprinzătoare, cum ar fi conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice. În legătură cu aceste chestiuni, sunt în atenţie întrebări mai vechi, referitoare la cunoaşterea lumii, la activitatea minţii sau la statutul ideilor şi conceptelor matematice în raportul lor cu realitatea. Contrar celor cu care ne-a obişnuit cercetarea ştiinţifică a lumii fizice, aceste ultime aspecte stau mai degrabă sub auspiciile subiectivităţii. Drumul către cunoaşterea obiectivă a lumii, propus de ştiinţă, conduce, în mod neaşteptat, spre un teritoriu în care dezbaterea se referă totuşi la om. Din perspectivă teologică, situaţia aceasta este semnificativă. Viaţa omului nu se poate împlini prin descoperirea raţionalităţii lumii şi nici prin folosinţa resurselor ei, ci printr-un anumit fel de a fi. Situaţia nouă a ştiinţelor care se văd nevoite să se deschidă spre reflecţii metafizice sau hermeneutice indică, într-o perspectivă teologică, faptul că sfîrşitul căutărilor omeneşti, destinaţia mişcării lui prin lume, nu ţine de teritoriul gnoseologiei, ci de cel fiinţial. În multe rânduri, şi în diverse forme, dialogul dintre religie şi ştiinţă face trimitere la o serie de rezultate ale ştiinţelor cu privire la limitele cunoaşterii, scoase la iveală de numeroasele cercetări din domenii precum fizica cuantică, psihologia sau cosmologia. Chestiuni precum teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, incertitudinea lui Heisenberg sau cele care privesc graniţele care nu pot fi trecute cu uşurinţă în investigaţiile universului sunt invocate foarte des în dezbaterile ce privesc dialogul dintre religie şi ştiinţă. Toate aceste situaţii de cunoaştere, petrecute în teritoriile ştiinţelor, au determinat apariţia unor reflecţii noi, neobişnuite în aria ştiinţelor. Astăzi sunt în dezbatere nu doar teoriile ştiinţifice ca atare, ipotezele lor de lucru, conceptele ce intră în discuţie sau modalităţile concrete de verificare experimentală a predicţiilor pe care le fac teoriile, chestiuni aflate, de cele mai multe ori, în puterea consideraţiilor de ordin formal. Între timp, au intrat în dezbatere arii mult mai largi, situate cumva la graniţa ştiinţelor naturii sau în afara sferelor lor de competenţă, cum ar fi filosofia matematicii, filosofia fizicii sau a biologiei, conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice, chestiuni în care rolul subiectivităţii devine mai pregnant. În aceste ultime chestiuni, nu mai avem de-a face cu definiţii univoce, cu demonstraţii absolut convingătoare sau cu dovezi experimentale de netădăgăduit. S-ar putea spune că demersul ştiinţific de evaluare critică a părerilor neîntemeiate cu privire la lume sfârşeşte în dezbateri care nu pot ocoli complet problema subiectului uman şi a interpretărilor sale referitoare la datele culese din lume. Temeiurile lumii nu se văd prin abordarea ştiinţelor S-a spus, cu un alt prilej, că efortul de a cuprinde lumea prin raţiune pare să ducă spre constatarea că "certitudinea cunoaşterii - fie în sensul de nemijlocire psihologică, fie în cel de adevăr logic sau de precizie completă a măsurilor - este de neatins" (1). Din perspectivă teologică, dificultăţile ce apar în evidenţierea suportului ultim al lumii fizice şi în fixarea unei descrieri exhaustive a structurilor energetice ultime ce alcătuiesc lumea sensibilă, limitările în cuprinderea întregii realităţi printr-o teorie formală, îngrădirile ivite pe drumul elucidării conştiinţei umane, graniţele logicii şi matematicii sau hotarul ce separă posibilităţile ştiinţelor de condiţiile iniţiale la Big Bang, toate aceste probleme-limită relevă de fapt că pentru omul inserat în lumea sensibilă, universul nu este comprehensibil doar prin efortul singular al raţiunii: "Baza ontologică fundamentală a umanităţii" nu poate fi scoasă la iveală şi "obţinută din interiorul lumii" (2). Cu excepţia celor deveniţi sfinţi, omul nu poate cunoaşte în viaţa aceasta, scrie părintele Stăniloae, nici creaturile în mod deplin. "Ceea ce cunoaştem noi în cursul vieţii pământeşti, pe baza ordinii naturii, şi ceea ce înţelegem din ordinea vieţii spirituale umane şi chiar din actele mântuitoare dumnezeieşti referitoare la noi sunt numai raze obscure din cunoştinţa şi înţelepciunea mai presus de orice cunoştinţă şi înţelepciune ce puteam avea aici, cunoştinţă şi înţelepciune care ne conduc spre însuşirea lor deplină în unirea noastră viitoare cu Dumnezeu" (3). Omul - fiinţă căutătoare de sens Din perspectivă teologică, s-ar putea spune că dorinţa omului de a cuprinde tot mai multe înţelesuri vine din imboldul lui de a depăşi toate răspunsurile pe care le primeşte în lume pentru a găsi un fel de răspuns ultim, atotcuprinzător, care să lege cu sens toate experienţele lui de viaţă şi care să-i lămurească misterele propriei existenţe. Această căutare neobosită a omului îl înfăţişează drept "o fiinţă inteligentă şi căutătoare de sens, capabilă să primească în minte noi taine şi sensuri ale Universului şi ale existenţei" (4). În multe privinţe, preocupările omului pentru cosmologie şi pentru fizica lumii ar putea fi înrădăcinate în dorinţa psihologică de a înţelege propriile origini, adică "taina propriei naşteri biologice (5). Mai general, marile întrebări ale ştiinţelor au rădăcini într-un alt abis omenesc, în nevoia de sens. În această chestiune, situaţia cosmologiei poate fi un exemplu. Omul împinge cercetarea lui până la marginile lumii şi până la începuturile ei pentru că îşi caută propriul sens. Cosmologia, spune Alexei Nesteruk, tinde să piardă rolul de "arheologie a universului fizic", dobândind mai mult caracteristicile unei "arheologii a spiritului aflat în căutarea fundamentelor propriei facticităţi" (6). Într-un mod asemănător, am putea spune că şi preocuparea pentru constituenţii elementari ai lumii, dar şi celelalte preocupări sunt înrădăcinate în imboldul de a lega multitudinea de date şi teorii ştiinţifice, într-o naraţiune cu sens, care să dea seama de existenţa lumii şi de rostul nostru în ea. În cauzele care se înlănţuie şi produc mişcarea lumii şi formarea lucrurilor ei, omul caută, în ultimă instanţă, să descopere cauzele care l-au adus pe el însuşi la viaţă şi cauzele care determină mişcarea lui întrebătoare prin lume şi prin istorie, ca şi cum acestea ar dezvălui sensul vieţii. Pe de o parte, potrivit lui Nesteruk, în aceasta s-ar putea vedea o anumită teleologie ascunsă a raţiunii, care provoacă o neîntreruptă "căutare cosmologică", ca "mod particular de împlinire a telosului" (7) (adică a a scopului ei). Pe de altă parte, felul cum este înţeleasă şi explorată ideea de finalitate prin căutările cosmologiei şi prin ştiinţe în general vădeşte o viziune mecanicistă şi deterministă despre lume, întrucât prin "condiţiile vieţii până la începuturile lumii", omul speră să explice taina existenţei lui, tot aşa cum prin intermediul unor "inevitabilităţi ale lumii" el crede că ar putea să rezolve teama de moarte (8). Teorii descriptive şi experienţe de viaţă Prin toate aceste rezultate s-ar putea vedea mai desluşit faptul că lumea nu poate acoperi toate nevoile omului. Dar nici lucrurile şi nici fiinţele necuvântătoare din lumea creată nu pot acoperi nevoia omului de a iubi şi de a fi iubit. Ele nu au viaţă sau, dacă au viaţă, nu au adâncimea omului, unicitatea lui, conştiinţa de sine, chipul personal. Întrucât într-o unire liberă se trăieşte iubirea, nevoia omului de comuniune prin iubire nu poate fi împlinită de lucruri. "Cu lucrurile, scrie Părintele Stăniloae, nu se realizează o unire la care să contribuie şi ele, căci ele nu au un plan liber, al profunzimii deosebit de planul suprafeţei, pe care să-l poată ţine ascuns în mod voluntar; şi deci nu se cere un progres spiritual în iubire, pentru a le cunoaşte această profunzime. Cu o persoană însă, trebuie să se unească o altă persoană în iubire, pentru a o cunoaşte din lăuntrul ei, aşa cum se cunoaşte ea însăşi, şi pentru a se îmbogăţi amândouă prin această cunoaştere" (9). Aşadar, viaţa omului nu se poate împlini în descoperirea raţionalităţii lumii sau prin folosinţa resurselor ei, întrucât căutarea sensului şi experienţa iubirii, împlinirea acestor nevoi spirituale, solicită un anumit fel de a fi. Capătul căutărilor omeneşti, sfârşitul mişcării lui prin lume, nu este de ordin gnoseologic, ci fiinţial. Situaţia este cumva asimetrică: putem formula întrebări, cu ajutorul cuvintelor, cu referire la multe aspecte din lumea înconjurătoare sau cu privire la raporturile noastre cu ea, însă în multe cazuri întrebările par să nu vizeze un pachet de date sau anumite descrieri teoretice sau cuprinderi conceptuale, ci altceva mai cuprinzător, de ordin experienţial. Creaţia - operă deschisă spre receptarea şi interpretarea omului În acelaşi timp, demersurile ştiinţelor rămân fundamental legate de om. Luând împreună aceste două aspecte, s-ar putea spune că "esenţa ultimă a lucrurilor nu poate fi exteriorizată şi obiectivată prin ignorarea subiectivităţii umane", care, din perspetivă teologică, există, la rândul lor, în Dumnezeu" (10). În aceasta se vede faptul că abia omul este cel ce poate înţelege lumea, şi pe sine, ca fiinţă distinctă de lumea lucrurilor, pentru că a fost creat după chipul Celui necuprins, şi în vederea asemănării cu El. "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipului şi asemănarea noastră. ş…ţ Şi a făcut pe om... Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea, 2, 7). Toate acestea trimit la taina persoanei, care rămâne înafara cuprinderii ştiinţelor, oricât de mult s-ar lărgi teritoriile lor de lucru. Persoana nu este dezlegată de trupul biologic, şi nici de capacităţile extraordinare ale creierului, însă ea are un temei mai înalt, care le depăşeşte. Creaţia nu se oferă cunoaşterii cu un sens preeminent, dezlegat de toate intenţiile noastre. Abia omul, între toate cele create, este făptura capabilă să experieze direct, prin simţuri şi să înţeleagă cu mintea ordinea, simetriile şi frumuseţea lumii sensibile, în formele lor variate, şi să pună părţile lumii într-o legătură a unităţii. Însă această lucrare se înfăptuieşte în mod liber. Numai omul simte nevoia să situeze frumuseţea şi unitatea lumii sub un sens mai cuprinzător. Buna vieţuire a omului şi lucrarea celor bune în lume sunt posibile în Hristos Omul este singura făptură care poate simţi că frumuseţea lumii create se cere "înmulţită" în relaţiile lui cu întreaga Creaţie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Între toate făpturile, numai omul poate să împlinească viaţa lumii vii, prin viaţa lui spirituală, întrucât numai el este fiinţa vie, liberă şi înţelegătoare, ce poate experia şi înţelege viaţa ca dar nepreţuit, şi numai el poate să mulţumească, în mod liber şi conştient, Celui ce este Izvorul Vieţii. Numai omul, între toate făpturile create, poate să sporească ordinea lumii, prin imprimarea spiritul său întărit de harul lui Dumnezeu, în viaţa trupului său material şi în lucrările sale cu puterile lumii sensibile, şi prin acestea să extindă ordinea din spirit în întreg universul. Numai omul poate să vadă, în unitatea şi armoniile lumii, un îndreptar al gândurilor, intenţiilor şi faptelor sale, pentru realizarea unirii puterilor sale spirituale cu cele trupeşti, într-o armonie care să cuprindă şi lumea. Numai omul, între toate făpturile lumii create, poate să înţeleagă, în puterea minţii de a cuprinde mai mult decât simţurile, că drumul lui în lume trebuie să fie de la cele sensibile către cele inteligibile. Numai omul poate să vadă, în felul cum raţionalitatea lumii se împleteşte strâns cu frumuseţea şi unitatea ei, că mintea nu se va desfăta în mod deplin de cunoaştere, decât în iubirea faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Numai omul, între toate făpturile, poate să simtă că toate cele din lume sunt date ca trepte pentru comuniunea dintre semeni şi a lor cu Dumnezeu, pentru că în El se împlinesc şi frumuseţea şi unitatea ei, şi frumuseţea şi unitatea şi viaţa lor, şi frumuseţea şi unitatea lor cu ea. Numai omul poate să experieze în lume şi să înţeleagă faptul că lucrurile sunt mai puţin adânci, mai puţin îmbogăţitoare decât semenii lui, şi că împlinirea vieţii lui trece prin experienţa comuniunii cu ei. Omul, între toate făpturile lumii văzute, este singurul ce poate resimţi faptul că lumea nu-i poate transmite toată puterea de care are nevoie pentru a-şi depăşi propriile slăbiciuni. Omul este singura făptură, între toate cele din lumea văzută, care poate spori frumuseţea lumii, mai ales prin virtuţile sale, şi prin comuniunea cu semenii lui, prin ele imprimând şi mai mult în Creaţie harul lui Dumnezeu care germinează şi creşte frumuseţea spiritului său şi a întregii lumi şi care le face pe toate transparente frumuseţii negrăite a lui Dumnezeu. Însă toate aceste minunate lucrări ale omului nu sunt posibile decât în Hristos. "Duhul dumnezeiesc, scrie părintele Stăniloae, răspândit în plenitudinea Lui din Hristos în oamenii care cred în el, întărind spiritul în ei, va face nu numai trupul lor deplin elastic şi transparent, ci şi natura cosmică" (11). Aşadar, Dumnezeu transfigurează, prin om şi împreună cu el, întreg Universul. El îl îndumnezeieşte pe om, pe măsura vieţuirii lui în lume potrivit poruncilor Lui, dar îndumnezeieşte şi lumea. Omul poate deci să sesizeze mai mult decât o face, prin simpla cercetare ştiinţifică sau inginerie, că frumuseţea creaţiei se cere împlinită, prin iubirea lui faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. În iubire se împlinesc şi viaţa lui şi frumuseţea lumii, ca daruri şi invitaţii adresate omului, întrucât ele sporesc prin răspunsul lui şi prin îndeplinirea rolului său de coroană a creaţiei şi verigă de legătură dintre cer şi pământ, care îi uneşte polii şi îi înalţă frumuseţea. NOTE 1 Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 186. "A aştepta ca teoriile să posede o formă tare de completitudine ar însemna a ne aştepta la prea mult. ş...ţ Din diversele exemple apare evident faptul că ne putem aştepta la forme slabe de completitudine în cazul unor teorii referitoare la sfere restrânse ale experienţei". Ibidem, p. 208. 2 Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 296. 3 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 171 4 Cf. "Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă - o cale necesară de a înţelege viaţa. Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la deschiderea simpozionului "Semnificaţia Universului şi valoarea vieţii umane - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică actuală", desfăşurat la Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 14 mai 2009", publicat în cotidianul Ziarul Lumina, vineri, 15 mai 2009.
“Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria “metafizicii” ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este “sediul sufletului” şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările “psihedelice” apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa “răpirilor extraterestre.” Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor. DMT: Molecula Spiritului trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.
Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe. Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, “Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!” Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, “întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr.” Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit “răpiri extraterestre”, împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a “realităţii” experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente. •
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
(Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română, de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”)
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
Dacă nu îți place de aproapele tău, tu ești problema, nu el Când stomacul nu mai poate să ,,digere” mâncărurile pe care le poate înghiți, înseamnă că ai o problemă. Ești un om care suferă. Și, dacă îți dorești sănătatea, va trebui să te îngrijești… Să afli modul potrivit prin care să-ți vindeci stomacul. Același lucru este valabil și cu ,,stomacul” care se numește suflet.,înghiți” Când nu-l , pe aproapele tău, când așa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu ești problema, nu aproapele tău! Citiți și Caută-l pe Dumnezeu în sentimentele tale! Deci ești în postura celui care suferă! Și, dacă dorești sănătatea, tu va trebui să te îndrepți, nu aproapele tău…… Nimeni nu s-a supărat vreodată că pe dinafară castanele au coaja groasă verde, care înnegrește mâinile… Că migdalele au înveliș tare, care trebuie spart. Și nimeni n-a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăți la curățat și se bucură de fructul gustos. De ce oare să nu se întâmple același lucru și în relațiile noastre cu semenii?
Descoperirile ştiinţifice din ultimul secol au solicitat reflecţii neobişnuite pentru ştiinţele naturii. În ultimele decenii, deodată cu temele de cercetare ale psihologiei sau cosmologiei sunt abordate şi alte chestiuni, mai cuprinzătoare, cum ar fi conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice. În legătură cu aceste chestiuni, sunt în atenţie întrebări mai vechi, referitoare la cunoaşterea lumii, la activitatea minţii sau la statutul ideilor şi conceptelor matematice în raportul lor cu realitatea. Contrar celor cu care ne-a obişnuit cercetarea ştiinţifică a lumii fizice, aceste ultime aspecte stau mai degrabă sub auspiciile subiectivităţii. Drumul către cunoaşterea obiectivă a lumii, propus de ştiinţă, conduce, în mod neaşteptat, spre un teritoriu în care dezbaterea se referă totuşi la om. Din perspectivă teologică, situaţia aceasta este semnificativă. Viaţa omului nu se poate împlini prin descoperirea raţionalităţii lumii şi nici prin folosinţa resurselor ei, ci printr-un anumit fel de a fi. Situaţia nouă a ştiinţelor care se văd nevoite să se deschidă spre reflecţii metafizice sau hermeneutice indică, într-o perspectivă teologică, faptul că sfîrşitul căutărilor omeneşti, destinaţia mişcării lui prin lume, nu ţine de teritoriul gnoseologiei, ci de cel fiinţial. În multe rânduri, şi în diverse forme, dialogul dintre religie şi ştiinţă face trimitere la o serie de rezultate ale ştiinţelor cu privire la limitele cunoaşterii, scoase la iveală de numeroasele cercetări din domenii precum fizica cuantică, psihologia sau cosmologia. Chestiuni precum teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, incertitudinea lui Heisenberg sau cele care privesc graniţele care nu pot fi trecute cu uşurinţă în investigaţiile universului sunt invocate foarte des în dezbaterile ce privesc dialogul dintre religie şi ştiinţă. Toate aceste situaţii de cunoaştere, petrecute în teritoriile ştiinţelor, au determinat apariţia unor reflecţii noi, neobişnuite în aria ştiinţelor. Astăzi sunt în dezbatere nu doar teoriile ştiinţifice ca atare, ipotezele lor de lucru, conceptele ce intră în discuţie sau modalităţile concrete de verificare experimentală a predicţiilor pe care le fac teoriile, chestiuni aflate, de cele mai multe ori, în puterea consideraţiilor de ordin formal. Între timp, au intrat în dezbatere arii mult mai largi, situate cumva la graniţa ştiinţelor naturii sau în afara sferelor lor de competenţă, cum ar fi filosofia matematicii, filosofia fizicii sau a biologiei, conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice, chestiuni în care rolul subiectivităţii devine mai pregnant. În aceste ultime chestiuni, nu mai avem de-a face cu definiţii univoce, cu demonstraţii absolut convingătoare sau cu dovezi experimentale de netădăgăduit. S-ar putea spune că demersul ştiinţific de evaluare critică a părerilor neîntemeiate cu privire la lume sfârşeşte în dezbateri care nu pot ocoli complet problema subiectului uman şi a interpretărilor sale referitoare la datele culese din lume. Temeiurile lumii nu se văd prin abordarea ştiinţelor S-a spus, cu un alt prilej, că efortul de a cuprinde lumea prin raţiune pare să ducă spre constatarea că "certitudinea cunoaşterii - fie în sensul de nemijlocire psihologică, fie în cel de adevăr logic sau de precizie completă a măsurilor - este de neatins" (1). Din perspectivă teologică, dificultăţile ce apar în evidenţierea suportului ultim al lumii fizice şi în fixarea unei descrieri exhaustive a structurilor energetice ultime ce alcătuiesc lumea sensibilă, limitările în cuprinderea întregii realităţi printr-o teorie formală, îngrădirile ivite pe drumul elucidării conştiinţei umane, graniţele logicii şi matematicii sau hotarul ce separă posibilităţile ştiinţelor de condiţiile iniţiale la Big Bang, toate aceste probleme-limită relevă de fapt că pentru omul inserat în lumea sensibilă, universul nu este comprehensibil doar prin efortul singular al raţiunii: "Baza ontologică fundamentală a umanităţii" nu poate fi scoasă la iveală şi "obţinută din interiorul lumii" (2). Cu excepţia celor deveniţi sfinţi, omul nu poate cunoaşte în viaţa aceasta, scrie părintele Stăniloae, nici creaturile în mod deplin. "Ceea ce cunoaştem noi în cursul vieţii pământeşti, pe baza ordinii naturii, şi ceea ce înţelegem din ordinea vieţii spirituale umane şi chiar din actele mântuitoare dumnezeieşti referitoare la noi sunt numai raze obscure din cunoştinţa şi înţelepciunea mai presus de orice cunoştinţă şi înţelepciune ce puteam avea aici, cunoştinţă şi înţelepciune care ne conduc spre însuşirea lor deplină în unirea noastră viitoare cu Dumnezeu" (3). Omul - fiinţă căutătoare de sens Din perspectivă teologică, s-ar putea spune că dorinţa omului de a cuprinde tot mai multe înţelesuri vine din imboldul lui de a depăşi toate răspunsurile pe care le primeşte în lume pentru a găsi un fel de răspuns ultim, atotcuprinzător, care să lege cu sens toate experienţele lui de viaţă şi care să-i lămurească misterele propriei existenţe. Această căutare neobosită a omului îl înfăţişează drept "o fiinţă inteligentă şi căutătoare de sens, capabilă să primească în minte noi taine şi sensuri ale Universului şi ale existenţei" (4). În multe privinţe, preocupările omului pentru cosmologie şi pentru fizica lumii ar putea fi înrădăcinate în dorinţa psihologică de a înţelege propriile origini, adică "taina propriei naşteri biologice (5). Mai general, marile întrebări ale ştiinţelor au rădăcini într-un alt abis omenesc, în nevoia de sens. În această chestiune, situaţia cosmologiei poate fi un exemplu. Omul împinge cercetarea lui până la marginile lumii şi până la începuturile ei pentru că îşi caută propriul sens. Cosmologia, spune Alexei Nesteruk, tinde să piardă rolul de "arheologie a universului fizic", dobândind mai mult caracteristicile unei "arheologii a spiritului aflat în căutarea fundamentelor propriei facticităţi" (6). Într-un mod asemănător, am putea spune că şi preocuparea pentru constituenţii elementari ai lumii, dar şi celelalte preocupări sunt înrădăcinate în imboldul de a lega multitudinea de date şi teorii ştiinţifice, într-o naraţiune cu sens, care să dea seama de existenţa lumii şi de rostul nostru în ea. În cauzele care se înlănţuie şi produc mişcarea lumii şi formarea lucrurilor ei, omul caută, în ultimă instanţă, să descopere cauzele care l-au adus pe el însuşi la viaţă şi cauzele care determină mişcarea lui întrebătoare prin lume şi prin istorie, ca şi cum acestea ar dezvălui sensul vieţii. Pe de o parte, potrivit lui Nesteruk, în aceasta s-ar putea vedea o anumită teleologie ascunsă a raţiunii, care provoacă o neîntreruptă "căutare cosmologică", ca "mod particular de împlinire a telosului" (7) (adică a a scopului ei). Pe de altă parte, felul cum este înţeleasă şi explorată ideea de finalitate prin căutările cosmologiei şi prin ştiinţe în general vădeşte o viziune mecanicistă şi deterministă despre lume, întrucât prin "condiţiile vieţii până la începuturile lumii", omul speră să explice taina existenţei lui, tot aşa cum prin intermediul unor "inevitabilităţi ale lumii" el crede că ar putea să rezolve teama de moarte (8). Teorii descriptive şi experienţe de viaţă Prin toate aceste rezultate s-ar putea vedea mai desluşit faptul că lumea nu poate acoperi toate nevoile omului. Dar nici lucrurile şi nici fiinţele necuvântătoare din lumea creată nu pot acoperi nevoia omului de a iubi şi de a fi iubit. Ele nu au viaţă sau, dacă au viaţă, nu au adâncimea omului, unicitatea lui, conştiinţa de sine, chipul personal. Întrucât într-o unire liberă se trăieşte iubirea, nevoia omului de comuniune prin iubire nu poate fi împlinită de lucruri. "Cu lucrurile, scrie Părintele Stăniloae, nu se realizează o unire la care să contribuie şi ele, căci ele nu au un plan liber, al profunzimii deosebit de planul suprafeţei, pe care să-l poată ţine ascuns în mod voluntar; şi deci nu se cere un progres spiritual în iubire, pentru a le cunoaşte această profunzime. Cu o persoană însă, trebuie să se unească o altă persoană în iubire, pentru a o cunoaşte din lăuntrul ei, aşa cum se cunoaşte ea însăşi, şi pentru a se îmbogăţi amândouă prin această cunoaştere" (9). Aşadar, viaţa omului nu se poate împlini în descoperirea raţionalităţii lumii sau prin folosinţa resurselor ei, întrucât căutarea sensului şi experienţa iubirii, împlinirea acestor nevoi spirituale, solicită un anumit fel de a fi. Capătul căutărilor omeneşti, sfârşitul mişcării lui prin lume, nu este de ordin gnoseologic, ci fiinţial. Situaţia este cumva asimetrică: putem formula întrebări, cu ajutorul cuvintelor, cu referire la multe aspecte din lumea înconjurătoare sau cu privire la raporturile noastre cu ea, însă în multe cazuri întrebările par să nu vizeze un pachet de date sau anumite descrieri teoretice sau cuprinderi conceptuale, ci altceva mai cuprinzător, de ordin experienţial. Creaţia - operă deschisă spre receptarea şi interpretarea omului În acelaşi timp, demersurile ştiinţelor rămân fundamental legate de om. Luând împreună aceste două aspecte, s-ar putea spune că "esenţa ultimă a lucrurilor nu poate fi exteriorizată şi obiectivată prin ignorarea subiectivităţii umane", care, din perspetivă teologică, există, la rândul lor, în Dumnezeu" (10). În aceasta se vede faptul că abia omul este cel ce poate înţelege lumea, şi pe sine, ca fiinţă distinctă de lumea lucrurilor, pentru că a fost creat după chipul Celui necuprins, şi în vederea asemănării cu El. "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipului şi asemănarea noastră. ş…ţ Şi a făcut pe om... Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea, 2, 7). Toate acestea trimit la taina persoanei, care rămâne înafara cuprinderii ştiinţelor, oricât de mult s-ar lărgi teritoriile lor de lucru. Persoana nu este dezlegată de trupul biologic, şi nici de capacităţile extraordinare ale creierului, însă ea are un temei mai înalt, care le depăşeşte. Creaţia nu se oferă cunoaşterii cu un sens preeminent, dezlegat de toate intenţiile noastre. Abia omul, între toate cele create, este făptura capabilă să experieze direct, prin simţuri şi să înţeleagă cu mintea ordinea, simetriile şi frumuseţea lumii sensibile, în formele lor variate, şi să pună părţile lumii într-o legătură a unităţii. Însă această lucrare se înfăptuieşte în mod liber. Numai omul simte nevoia să situeze frumuseţea şi unitatea lumii sub un sens mai cuprinzător. Buna vieţuire a omului şi lucrarea celor bune în lume sunt posibile în Hristos Omul este singura făptură care poate simţi că frumuseţea lumii create se cere "înmulţită" în relaţiile lui cu întreaga Creaţie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Între toate făpturile, numai omul poate să împlinească viaţa lumii vii, prin viaţa lui spirituală, întrucât numai el este fiinţa vie, liberă şi înţelegătoare, ce poate experia şi înţelege viaţa ca dar nepreţuit, şi numai el poate să mulţumească, în mod liber şi conştient, Celui ce este Izvorul Vieţii. Numai omul, între toate făpturile create, poate să sporească ordinea lumii, prin imprimarea spiritul său întărit de harul lui Dumnezeu, în viaţa trupului său material şi în lucrările sale cu puterile lumii sensibile, şi prin acestea să extindă ordinea din spirit în întreg universul. Numai omul poate să vadă, în unitatea şi armoniile lumii, un îndreptar al gândurilor, intenţiilor şi faptelor sale, pentru realizarea unirii puterilor sale spirituale cu cele trupeşti, într-o armonie care să cuprindă şi lumea. Numai omul, între toate făpturile lumii create, poate să înţeleagă, în puterea minţii de a cuprinde mai mult decât simţurile, că drumul lui în lume trebuie să fie de la cele sensibile către cele inteligibile. Numai omul poate să vadă, în felul cum raţionalitatea lumii se împleteşte strâns cu frumuseţea şi unitatea ei, că mintea nu se va desfăta în mod deplin de cunoaştere, decât în iubirea faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Numai omul, între toate făpturile, poate să simtă că toate cele din lume sunt date ca trepte pentru comuniunea dintre semeni şi a lor cu Dumnezeu, pentru că în El se împlinesc şi frumuseţea şi unitatea ei, şi frumuseţea şi unitatea şi viaţa lor, şi frumuseţea şi unitatea lor cu ea. Numai omul poate să experieze în lume şi să înţeleagă faptul că lucrurile sunt mai puţin adânci, mai puţin îmbogăţitoare decât semenii lui, şi că împlinirea vieţii lui trece prin experienţa comuniunii cu ei. Omul, între toate făpturile lumii văzute, este singurul ce poate resimţi faptul că lumea nu-i poate transmite toată puterea de care are nevoie pentru a-şi depăşi propriile slăbiciuni. Omul este singura făptură, între toate cele din lumea văzută, care poate spori frumuseţea lumii, mai ales prin virtuţile sale, şi prin comuniunea cu semenii lui, prin ele imprimând şi mai mult în Creaţie harul lui Dumnezeu care germinează şi creşte frumuseţea spiritului său şi a întregii lumi şi care le face pe toate transparente frumuseţii negrăite a lui Dumnezeu. Însă toate aceste minunate lucrări ale omului nu sunt posibile decât în Hristos. "Duhul dumnezeiesc, scrie părintele Stăniloae, răspândit în plenitudinea Lui din Hristos în oamenii care cred în el, întărind spiritul în ei, va face nu numai trupul lor deplin elastic şi transparent, ci şi natura cosmică" (11). Aşadar, Dumnezeu transfigurează, prin om şi împreună cu el, întreg Universul. El îl îndumnezeieşte pe om, pe măsura vieţuirii lui în lume potrivit poruncilor Lui, dar îndumnezeieşte şi lumea. Omul poate deci să sesizeze mai mult decât o face, prin simpla cercetare ştiinţifică sau inginerie, că frumuseţea creaţiei se cere împlinită, prin iubirea lui faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. În iubire se împlinesc şi viaţa lui şi frumuseţea lumii, ca daruri şi invitaţii adresate omului, întrucât ele sporesc prin răspunsul lui şi prin îndeplinirea rolului său de coroană a creaţiei şi verigă de legătură dintre cer şi pământ, care îi uneşte polii şi îi înalţă frumuseţea. NOTE 1 Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 186. "A aştepta ca teoriile să posede o formă tare de completitudine ar însemna a ne aştepta la prea mult. ş...ţ Din diversele exemple apare evident faptul că ne putem aştepta la forme slabe de completitudine în cazul unor teorii referitoare la sfere restrânse ale experienţei". Ibidem, p. 208. 2 Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 296. 3 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 171 4 Cf. "Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă - o cale necesară de a înţelege viaţa. Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la deschiderea simpozionului "Semnificaţia Universului şi valoarea vieţii umane - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică actuală", desfăşurat la Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 14 mai 2009", publicat în cotidianul Ziarul Lumina, vineri, 15 mai 2009.
“Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria “metafizicii” ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este “sediul sufletului” şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările “psihedelice” apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa “răpirilor extraterestre.” Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor. DMT: Molecula Spiritului trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.
Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe. Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, “Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!” Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, “întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr.” Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit “răpiri extraterestre”, împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a “realităţii” experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente. •
George Orwell spunea că „un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice“. Tocmai pentru a nu pica în plasa unor astfel de politicieni şi a fi la curent cu tot ce înseamnă politica românească. Aproape totul despre A.Paunescu.
A fost primul intelectual roman care (in cartea „De la Barca la Viena si inapoi“) a facut elogiul economiei de piata si al liberei initiative. A atacat, in fond, dogma comunista: „E prea lung drumul pana-n comunism / De nu-l scurtam cu gari si cu etape / De nu-l aducem, totusi, mai aproape / E prea lung drumul pana-n comunism“. „Treceti batalioane Romane, Carpatii“. A ridicat interdictia si a repus in circulatie cantecele „Hai sa-ntindem hora mare“, „Nu uita ca esti roman“, „Dusmanul vine cu arma-n mana“, „Basarabie frumoasa“, „Salutati oastea romana' etc. Preotul Doru Gheaja a cantat prima oara la TVR, „Asa-i romanul“, in 1978, intr-o filmare in Cheile Rametilor. dreptul de a recita in public „Doina“ lui Mihai Eminescu. Evenimentul s-a petrecut in 13 noiembrie 1984, pe Stadionul din Reghin si a incetat in ziua de 15 iunie 1985, o data cu asasinarea Cenaclului „Flacara“. A.P. este cel ce a sustinut, in permanenta, inca din anii 70, in spectacole, la radio si la televiziune, in revista pe care o conducea, ca 1 Decembrie este Sarbatoarea Nationala a Romaniei. In 1981, a scris, in „Colindul Ardealului“: „Nu uitati aceasta / Dreapta ne e brazda / si-am lucrat-o cu-ale noastre maini / Fiecare munte / Stie-aici sa cante / Imnul „Desteptati-va, Romani!“ A avut norocul sa fie parlamentarul care, ca presedinte al Comisiei de Cultura din Senatul Romaniei, a propus si sustinut, dupa 13–14 ani, de cand a clamat ca „Desteapta–te, Romane!“ este Imnul National, adoptarea poeziei lui Andrei Muresanu si a muzicii lui Anton Pann, ca Imn al Romaniei. In „Flacara“ lui A.P. a aparut prima fotografie a sufletului omenesc, iesind din corp (in urma cercetarilor si descoperirilor lui Ion Florin Dumitrescu), ceea ce contrazicea in fond, cu duritate, materialismul stupid ce domina epoca. A.P. recunoaste, insa, ca a fost solidar cu lupta lui Nicolae Ceausescu si a PCR pentru suveranitate, independenta, libertate si unitate nationala, pentru integritate teritoriala, pentru cultura nationala, pentru constructie nationala, pentru pace in lume. A.P. considera politica externa a Romaniei din perioada Nicolae Ceausescu-Stefan Andrei o capodopera a inteligentei romanesti, a spiritului universal si a vointei de non-singuratate. Activitate politica Ales de colegii sai secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania in perioada 1966-1968, devine membru al Partidului Comunist Roman in august 1968, in care activeaza, conform vointei sale de mai bine pentru tara. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985. Din 1992 este membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia iI devine vicepresedinte in 1993 si primvicepresedinte si purtator de cuvant in 1994. In februarie 1996, este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996. Pierde alegerile prezidentiale. Mai mult decat atat, partidul sau nu mai intra in Parlament, desi pe Adrian Paunescu il votasera multi doljeni, pentru a fi senatorul lor, in continuare. La Alegerile Generale din septembrie 1992, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala“. Intre 1992 si 1996 este membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, perioada in care Romania este admisa ca membru cu drepturi depline in inaltul for international. Participa la lucrarile in plen si in comisii la Consiliul Europei si este observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995). In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita, din cadrul Consiliului Europei. In vara anului 1998, demisioneaza din Partidul Socialist al Muncii, care abia il desemnase in functia inalta de Presedinte executiv. „Titanul“ Dosarul de Securitate al lui Adrian Paunescu Dupa plecarea lor din tara, LF vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor si SG a anuntat ca postul de redactor sef va fi girat in viitor de Breban Nicolae, unul din redactorii sefi adjuncti, lasand sa se inteleaga ca Dumitrescu Geo a fost schimbat. Din date certe rezulta ca aceasta schimbare a produs vii comentarii in randul scriitorilor. Astfel, Paunescu Adrian considera ca a fost o „chestie banditeasca“ trimiterea lor in strainatate, ca imediat a doua zi sa fie dati afara de la revista. - a atacat violent pe tov. Dumitru Popescu citand o pezie a dansului in care erau elemente religioase folosite ca metafore si spunand ca este o contradictie grava intre ce a scris tov. Dumitru Popescu ca poet si felul in care indrumeaza si controleaza in prezent literatura si presa, atragand atentia asupra rezultatelor daunatoare pe care stilul de lucru autoritar si temperamental tov. Popescu il are asupra literaturii si culturii romanesti - a intrerupt de cateva ori pe tov. Nicolae Ceausescu amintind ce i-a spus el in convorbirea avuta cu domnia sa, vrand parca sa convinga pe cei de fata ca el are relatii directe, apropiate, cu tov. Nicolae Ceausescu. Se afirma ca, in concluziile trase, tov. N. Ceausescu a respins acuzatiile aduse de Paunescu tov. D. Popescu socotindu-le drept o diversiune care nu poate fi tolerata si si-ar fi exprimat parerea ca biroul Uniunii Scriitorilor trebuie sa analizeze activitatea si atitudinea lui Adrian Paunescu, sa aprecieze daca mai poate face parte din conducerea revistei „Romania literara“. Insusi Adrian Paunescu afirma, in discutiile purtate ulterior, ca, „dupa atacul lui impotriva tov. Dumitru Popescu, acesta a soptit ceva tov. N. Ceausescu care a propus o pauza.“... Dupa pauza, nu s-a mai discutat si tov. Ceausescu a tras concluziile, atacandu-l pe Paunescu, ca diversionist etc. (20 aprilie 1970) ... Persoanele mai apropiate de Adrian Paunescu l-au criticat in repetate randuri pentru atitudinea ce a avut-o la intalnirea scriitorilor cu tov. N. Ceausescu. Astfel, scriitorul Miron Radu Paraschivescu ii spunea: „Ai procedat foarte urat cand l-ai intrerupt pe tov. Ceausescu. Parerea mea este ca a dat dovada de o mare delicatete raspunzand cu o gluma si trecand mai departe“. 29 ianuarie 1972 „Inca din anul 1969, Adrian Paunescu a intrat in relatii cu Harry Barnes, fost consilier al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti, precum si cu atasatul cultural Hafrei Daniel. In cadrul diferitelor intalniri avute de Adrian Paunescu cu cei de mai sus, le-a vorbit despre situatia scriitorilor din tara noastra, despre faptul ca exista in randul acestora unele framantari, despre activitatea „cenzurii“ etc. Diplomatii americani au manifestat un interes deosebit fata de Adrian Paunescu si prin aceea ca in anul 1971, timp de 7 luni, i-au asigurat acestuia o bursa nominala in S.U.A. La intoarcerea din S.U.A., Adrian Paunescu , foarte entuziasmat de cele vazute acolo, a relatat ca „acesti oameni au putut sa construiasca o lume, o societate atat de bine organizata, chiar dreapta“. Ceea ce l-a impresionat mai mult este insa mentalitatea, profilul moral-psihologic al omului american, total deosebit de acela european. A scris chiar si un articol apologetic despre Mircea Eliade, in care facea complet abstractie de convingerile politice antinationale ale acestuia, dar care nu i-a fost publicat. In randul scriitorilor, Adrian Paunescu este apreciat ca un element recalcitrant, scandalagiu si palavragiu, totusi elogiat pentru indrazneala manifestata in cadrul intalnirilor tovarasului Secretar general al P.C.R. cu scriitorii, precum si in cadrul interviurilor publicate in revista „Luceafarul“ al caror continut este considerat opus spiritului documentelor din iulie 1971.“ Februarie 1972 (O scrisoare a scriitorului Stefan Banulescu, trimisa din Statele Unite ale Americii, Iowa City, lui Adrian Paunescu, aflat la Bucuresti, text interceptat si fotocopiat de Securitate) „Iubite Adrian Paunescu, ... Dupa cum i-am scris si D-lui Preda, ati lasat aici un capital substantial de seriozitate si inteligenta...“ 16 decembrie 1972 Nota cu privire la intalnirile lui Adrian Paunescu cu cititorii in judetul Timis Raspunzand la o intrebare care viza umanismul, a raspuns exemplificand ca si Stalin cand mangaia pe Svetlana era om, dar mai tarziu s-a dovedit un monstru (discutia a vut loc la Lugoj). Fiind intrebat la Lugoj despre Directia de Difuzare a Presei, Adrian Paunescu ca aceasta incurca lucrurile, extinzandu-si raspunsul, sustinand ca si Directia Presei, Cenzura le incurca, ca nu poti scrie si sustine un adevar, ca la cenzura sunt oameni incompetenti si „taie“ unele lucruri numai ca sa fie siguri ca n-au gresit. La Universitate, in timp ce a vorbit de cenzura, tatal sau care era in sala a plecat spre iesire si la aceasta Adrian Paunescu a atras atentia celor prezenti ca sa nu le fie frica intrucat cel ce iese afara nu este „tovarasul maior“, ci tatal sau. 29 noiembrie 1980 Detinem date ca sunt in curs de pregatire pentru aparitie doua volume de poezii apartinand lui Adrian Paunescu, unul, „Manifest pentru sanatatea pamantului“, la editura „Albatros“ si altul - „Iubiti-va pe tunuri“ la editura „Scrisul romanesc“ din Craiova. Unele dintre poeziile cuprinse in aceste volume sunt susceptibile de interpretari negative. Astfel, cateva dintre acestea vizeaza conditia sociala „precara“ a omului simplu in societatea noastra, lipsurile si sacrificiile ce ii sunt „impuse“ in numele uneui ideal indepartat, situatia „dramatica“ a tarii amenintata - in viziunea poetului - de demagogie, incompetenta, minciuna, lasitate, delatiune in interior si de forte ostile din afara care ar atenta la libertatea ei. In mai multe poezii, autorul se refera la hotarele „nedrepte“ ale tarii noastre protestand si aducand acuzatii directe celor care le-au impus Romaniei in mod arbitrar. Un numar de poeme cuprind critici si avertismente, concepute in termeni severi, la adresa celor care „atenteaza“ la libertatea creatiei, „impun“ creatorului - culturii si intelectualului in general - o conditie „subalterna“, umilitoare. De asemenea, in unele poezii, autorul se refera la „drama“ taranimii, in special a tineretului, care plecata la oras s-a „ticalosit“, „degradat“ multi din randul ei devenind delincventi... El considera ca are obligatia sa fie sincer, asa cum a fost intotdeauna. Nu poate ascunde ca „agricultura a dat faliment, industria este in decadere, taranii au fost desfiintati ca producatori si pulverizati in orase unde au ajuns escroci si prostituate, nu exista pic de incredere in cultura si intelectuali“... considerand ca este de datoria sa sa „anunte aceste realitati“, sa nu fie las ca artist. 29 octombrie 1981 (Nota Securitatii contine un semn mare, specific, al lui Nicolae Ceausescu) Editura A. P. a pus, asadar, umarul la cariera unor artisti cunoscuti, dar prea putin recunoscuti la ora respectiva: Tudor Gheorghe, Mihail Stan, Florian Pittis, Anda Calugareanu, Dan Tufaru, Dumitru Farcas, Gelu Colceag. S-au exprimat pe scena Cenaclului lui Adrian Paunescu: Ioan Alexandru, Dorin Tudoran, Dinu Sararu, Ion Horea, Emil Botta, Serban Cioculescu, Erika Jozsa, Carol Horvath, Sarossi Endre, Adam Erzsebet, Hajdu Gyozo, Leopoldina Balanuta, Mihai Ungheanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Alexandru Mica, Mircea Diaconu, Rozina Cambos, Mihai Persa, Ioana Craciunescu, Grigore Vieru, Doina si Ion Aldea Teodorovici, Iurie Sadovnic Orheianu, Mihai Olos, Nicolae Dabija, Andrei Strambeanu, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Ion Gheorghe, Ion Caramitru, Florin Zamfirescu, Paunita Ionescu, Mircea Florian, Corul „Madrigal“, Corul „Voces Primavera“, Corurile din Finteusu Mare, Bocsig, Buteni, Hideaga, Dubasii din Branesti, Grupul „Preludiu“, Tricy Abramovici, Alla Baianova, Valentin Silvestru. • A initiat si condus protestul de la „Romania literara“ care a reusit sa scoata „Reconstituirea“ lui Lucian Pintilie si Horia Patrascu din interdictie. A crezut in inventivitatea romaneasca, a sprijinit descatusarea stiintei si a medicinii romanesti, prin personalitatile ei persecutate sau nerecunoscute, de la academicianul Petre Vancea, prof. Mircea Olteanu, dr. Radu Deac, pof. Gavriliuc, prof. Berceanu si pana la Vasile Boici, Ioan Puscas, Ionescu-Dambovita, Florin Dumitrescu (descoperitorul electronografiei), Mihai Leontopol, Valeriu Popa, Mihai Danila, Iulica Voinea, Florea Dinu, Iercescu (cu medicamentul sau Rumeyn), Ionescu-Calinesti (Pell Amar), Nicolae Iliesiu (Apilarnil), Ladislau Elthes (Elcohep) etc. Primele articole postbelice in favoarea acupuncturii au aparut in „Flacara“ lui A.P. A sprijinit medicina naturista, in plina epoca de afirmare a chimiei. L-a sprijinit pe dr. Radu Rey in apararea Carpatilor de agresiunea colectivizarii si de paragina, convingandu-l pe Nicolae Ceausescu sa-l primeasca pe Radu Rey si sa opreasca sistematizarea si cooperativizarea zonei Dornelor si a altor zone de deal si de munte. A fost primul intelectual roman care (in cartea „De la Barca la Viena si inapoi“) a facut elogiul economiei de piata si al liberei initiative. A atacat, in fond, dogma comunista: „E prea lung drumul pana-n comunism / De nu-l scurtam cu gari si cu etape / De nu-l aducem, totusi, mai aproape / E prea lung drumul pana-n comunism“. S-a considerat, alaturi de marii sai contemporani, Marin Preda, Dinu Sararu, Ioan Alexandru si Ion Gheorghe, poet al taranimii, mereu nedreptatite si umilite: „Au plecat taranii la oras / Cu aceleasi triste, vechi cavale / Amagiti ca drepturi au egale / si ca sunt ai muncii uriasi /.../ Au venit si zac in nadusala / Dorm gramada, toti in cate-un pat / Fericiti ca au un trai umblat / si, devreme, cand din nou se scoala / Parca ar pleca la semanat / Parca li se face de rascoala“ („Amintire cu Ion“ - poezie publicata in volumul „Manifest pentru sanatatea pamantului“ - 1980). Nu s–a sfiit, dupa 1989, sa fie poetul clasei muncitoare asasinate: „Proclamam nevoia de dreptate / si ne declaram in anii grei / Avocatii clasei muncitoare / In procesul crimei contra ei“. In ani tulburi, cand numele „Junimii“ si al lui Titu Maiorescu erau, inca, sub blestem (conform marturiei lui Alex Stefanescu) A.P. a propus (in 1966) ca miscarii studentesti, din care facea parte, sa i se dea numele Cenaclul „Junimea“, in onoarea marilor ctitori ai culturii nationale moderne. A repus in circulatie, dupa ce l-a gasit in repertoriul secret al Corului din Finteusul Mare, marele cantec national „Treceti batalioane Romane, Carpatii“. Pentru prima oara, la o emisiune de televiziune, facuta de A.P., Corul din Buciumi (Salaj) a cantat, la Monumentul de la Guraslau (1978) un cantec in care revenea versul “Traiasca Romania Mare“. A ridicat interdictia si a repus in circulatie cantecele „Hai sa-ntindem hora mare“, „Nu uita ca esti roman“, „Dusmanul vine cu arma-n mana“, „Basarabie frumoasa“, „Salutati oastea romana' etc. Preotul Doru Gheaja a cantat prima oara la TVR, „Asa-i romanul“, in 1978, intr-o filmare in Cheile Rametilor. Pentru prima oara s-au exprimat pe postul national al televiziunii socialiste, preoti cu vocatie artistica, din Alba, Salaj, Dambovita, Sibiu. A.P. este omul care a obtinut, dupa 16 ani de cand i-a cerut–o lui Nicolae Ceausescu, dreptul de a recita in public „Doina“ lui Mihai Eminescu. Evenimentul s-a petrecut in 13 noiembrie 1984, pe Stadionul din Reghin si a incetat in ziua de 15 iunie 1985, o data cu asasinarea Cenaclului „Flacara“. A.P. este cel ce a sustinut, in permanenta, inca din anii 70, in spectacole, la radio si la televiziune, in revista pe care o conducea, ca 1 Decembrie este Sarbatoarea Nationala a Romaniei. In 1981, a scris, in „Colindul Ardealului“: „Nu uitati aceasta / Dreapta ne e brazda / si-am lucrat-o cu-ale noastre maini / Fiecare munte / Stie-aici sa cante / Imnul „Desteptati-va, Romani!“ A avut norocul sa fie parlamentarul care, ca presedinte al Comisiei de Cultura din Senatul Romaniei, a propus si sustinut, dupa 13–14 ani, de cand a clamat ca „Desteapta–te, Romane!“ este Imnul National, adoptarea poeziei lui Andrei Muresanu si a muzicii lui Anton Pann, ca Imn al Romaniei. A pus, pentru prima data in Romania de dupa 1945, problema aromanilor, in revista „Flacara“ si in emisiunea de televiziune pe care o realiza (in 1978, la Brasov), apoi, la Consiliul Europei de la Strasbourg, in calitate de reprezentant al Romaniei la inaltul for continental, cerand drepturile ce se cuvin fratilor nostri, pe care adesea i–a numit „cei mai sudici dintre romani“. Cantece aromane s–au cantat permanent in Cenaclul „Flacara“ si in Cenaclul „Totusi iubirea“, precum si la „Radiocenaclul Flacara“ (1980–1985) si in emisiunile realizate de A.P. la Antena 1 incepand cu 21 martie 1998. A impus in campaniile din revista „Flacara“ din anii ’70 si ’80, o noua viziune asupra „Apelor minerale“, dispretuite in ideea ca exista sifon, in Romania anilor ’70. A intors ochii indiferentei, ai contemporaneitatii chimizate, catre „Plantele medicinale“, catre „Alimentatia naturista“, catre „Energiile neconventionale“, catre ecologie. In „Flacara“ lui A.P. a aparut prima fotografie a sufletului omenesc, iesind din corp (in urma cercetarilor si descoperirilor lui Ion Florin Dumitrescu), ceea ce contrazicea in fond, cu duritate, materialismul stupid ce domina epoca. A fost intrebat ridicol si acuzator: „De ce minister tine bioenergia?“ Asadar, in plina epoca materialista, a incurajat bioterapeutii (Valeriu Popa, Dumitru Lazia si altii), care reprezentau orientarea contrara, ce incerca sa demonstreze ca omul este spirit, nu numai trup (poeziile „Cantec pentru Valeriu Popa“ si „Reiki“). Si in primul rand spirit. A crezut in mantuirea romanilor prin intoarcerea la valorile fundamentale, la competenta, la iubire si la Muntii Carpati. In literatura nici unui scriitor roman al perioadei nu sunt atat de usor de gasit contestarea de fond a regimului totalitar, atacurile la tablou, alarma pentru conditia umana, apararea taranilor ramasi fara pamant, duhul Romaniei Mari, apelul de a nu-i uita pe cei mai tristi ca noi. Indiferent de vremuri, a fost un aparator al credintei, al Bisericii, al dreptului la proprietate si la opinie, a sustinut individul, iar nu colectivismul, si a militat pentru implinirea hotarelor istorice ale Romaniei
A.P. recunoaste, insa, ca a fost solidar cu lupta lui Nicolae Ceausescu si a PCR pentru suveranitate, independenta, libertate si unitate nationala, pentru integritate teritoriala, pentru cultura nationala, pentru constructie nationala, pentru pace in lume. A.P. considera politica externa a Romaniei din perioada Nicolae Ceausescu-Stefan Andrei o capodopera a inteligentei romanesti, a spiritului universal si a vointei de non-singuratate. Activitate politica Ales de colegii sai secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania in perioada 1966-1968, devine membru al Partidului Comunist Roman in august 1968, in care activeaza, conform vointei sale de mai bine pentru tara. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985. Din 1992 este membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia iI devine vicepresedinte in 1993 si primvicepresedinte si purtator de cuvant in 1994. In februarie 1996, este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996. Pierde alegerile prezidentiale. Mai mult decat atat, partidul sau nu mai intra in Parlament, desi pe Adrian Paunescu il votasera multi doljeni, pentru a fi senatorul lor, in continuare. La Alegerile Generale din septembrie 1992, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala“. Intre 1992 si 1996 este membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, perioada in care Romania este admisa ca membru cu drepturi depline in inaltul for international. Participa la lucrarile in plen si in comisii la Consiliul Europei si este observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995). In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita, din cadrul Consiliului Europei. In vara anului 1998, demisioneaza din Partidul Socialist al Muncii, care abia il desemnase in functia inalta de Presedinte executiv. „Titanul“ Dosarul de Securitate al lui Adrian Paunescu Din 1968 (cand avea numai 25 de ani), Securitatea ii intocmeste deja fisa operativa, fisa sintetica de urmarire, ceea ce inseamna ca dosarul efectiv de simpla urmarire era atat de bogat si avea o asemenea continuitate, incat cadrelor superioare de partid si de stat era necesar sa li se prezinte rezumate. Sunt de notorietate paginile din Dosarul sau de Securitate (intitulat „Titanul“) in care se face referire la afirmatiile publice, la publicistica si poezia lui Adrian Paunescu, la deplasarile in tara si in Bucuresti, la intalnirile si discutiile particulare, care erau considerate periculoase pentru ordinea statului condus de partidul unic. Interesant este si faptul ca, in primii ani, cand nu avea telefon in casa, i se inregistrau, totusi, convorbirile. Iata cateva extrase din documentele cu caracter Strict Secret, intocmite de Consiliul Securitatii Statului, de Ministerul de Interne si de diversele Directii de specialitate ale structurilor informative ale statului, din 17 septembrie 1968 si pana in 1988: «17 septembrie 1968 Element recalcitrant (...), a cerut organizarea sedintei cu tinerii scriitori, unde a participat si tov. Iliescu Ion - secretar al C.C. al U.T.C si tov. Ghise Dumitru, activist al C.C.-P.C.R. (n.n. in care s-a cerut raspicat libertate de expresie in viata intelectualitatii din Romania) 12 septembrie 1969 Adrian Paunescu este nascut la 20 iulie 1943 in Bucuresti (?!), poet, redactor sef adjunct la revista „Romania literara“, este in relatii cu persoane cu atitudine dusmanoasa si el avand uneori atitudini asemanatoare. In luna iulie 1969 a intreprins o ancheta in randul mai multor scriitori despre filmul „Reconstituirea“ realizat de regizorul Lucian Pintilie care nu a primit bun de difuzare pe ecran, pe care a publicat-o in paginile revistei „Romania literara“. Pe baza aprobarii organelor de partid s-au luat masuri de verificarea sa. In prezent se pregateste sa plece cu o bursa in S.U.A. pentru un an. 26 septembrie 1969 O scrisoare primita de Adrian Paunescu la „Romania literara“ de la „un entuziast si optimist“, interceptata si citata de Securitate in Dosar: Am citit in „Romania literara“ nr. 22 „Cand totul se poate“... Cum in toate am gasit lucruri de o semnificatie cu totul iesita din comun, n-am putut rezista tentatiei de a-ti scrie pentru a-ti arata parerea mea, parerea cititorului in general... Am remarcat si eu substanta incendiara a poeziei „Cand totul se poate“ si am vazut in ea un manifest conspirativ incifrat... Am inteles ca te referi la Cehoslovacia, data fiind actualitatea stringenta din timpul cand vei fi scris-o (ai publicat-o in mai 1969)... Pe cititor rima in duce imediat la: dreptate, libertate, umanitate, dar nu numai in Cehoslovacia, ci pretutindeni... gestul d-tale e mare si de curaj. Riscul nu poate fi neglijat, dar fara riscuri nu se poate face istorie. Asumandu-ti riscul, d-ta ai facut deja istorie. 2 octombrie 1969 In ziua de 26 septembrie 1969 Adrian Paunescu, redactor sef adjunct al revistei „Romania literara“, a fost vizitat la domiciliul sau de sciitorul Alexandru Ivasiuc. Din date certe rezulta ca au avut loc urmatoarele discutii... Ei comenteaza impreuna cuvantarea tov. N. Ceausescu, rostita cu prilejul adunarii festive consacrata implinirii a 25 de ani de la aparitia primului numar legal al „Scanteii“, afirmand ca cele spuse cu acel prilej sunt de oe incurca, ca nu poti scrie si sustine un adevar, ca la cenzura sunt oameni incompetenti si „taie“ unele lucruri numai ca sa fie siguri ca n-au gresit. La Universitate, in timp ce a vorbit de cenzura, tatal sau care era in sala a plecat spre iesire si la aceasta Adrian Paunescu a atras atentia celor prezenti ca sa nu le fie frica intrucat cel ce iese afara nu este „tovarasul maior“, ci tatal sau. 29 noiembrie 1980 Adrian Paunescu, unul, „Manifest pentru sanatatea pamantului“, la editura „Albatros“ si altul - „Iubiti-va pe tunuri“ la editura „Scrisul romanesc“ din Craiova. Unele dintre poeziile cuprinse in aceste volume sunt susceptibile de interpretari negative. Astfel, cateva dintre acestea vizeaza conditia sociala „precara“ a omului simplu in societatea noastra, lipsurile si sacrificiile ce ii sunt „impuse“ in numele uneui ideal indepartat, situatia „dramatica“ a tarii amenintata - in viziunea poetului - de demagogie, incompetenta, minciuna, lasitate, delatiune in interior si de forte ostile din afara care ar atenta la libertatea ei. In mai multe poezii, autorul se refera la hotarele „nedrepte“ ale tarii noastre protestand si aducand acuzatii directe celor care le-au impus Romaniei in mod arbitrar. Un numar de poeme cuprind critici si avertismente, concepute in termeni severi, la adresa celor care „atenteaza“ la libertatea creatiei, „impun“ creatorului - culturii si intelectualului in general - o conditie „subalterna“, umilitoare. De asemenea, in unele poezii, autorul se refera la „drama“ taranimii, in special a tineretului, care plecata la oras s-a „ticalosit“, „degradat“ multi din randul ei devenind delincventi... El considera ca are obligatia sa fie sincer, asa cum a fost intotdeauna. Nu poate ascunde ca „agricultura a dat faliment, industria este in decadere, taranii au fost desfiintati ca producatori si pulverizati in orase unde au ajuns escroci si prostituate, nu exista pic de incredere in cultura si intelectuali“... considerand ca este de datoria sa sa „anunte aceste realitati“, sa nu fie las ca artist. 29 octombrie 1981 (Nota Securitatii contine un semn mare, specific, al lui Nicolae Ceausescu) Editura „Mihai Eminescu“ a inapoiat lui Adrian Paunescu volumul „Eu as fi de parere“, pentru a revedea sau renunta la un numar apreciabil de poeme al caror continut este deficitar sub raport ideologic si politic. Recent, autorul a prezentat din nou la editura volumul respectiv, mentionand ca este o noua varianta, dar care cuprinde in linii mari aceleasi poezii, cu schimbari insesizabile. Dupa opinia unor persoane competente, cartea „Eu as fi de parere“ inmanuncheaza poezii care contin idei inadmisibile („Eminescu la Timpul“, „Suprarealism“), interpretabile („Fat Frumos castrat“, „Dedalus in labirint“, „Duhul suspect“, „Avertisment“), confuze („Biet autor de schite politiste“, „Strigatul“), negativiste („In intuneric“, „Necajitul promovat“, „Lungul drum“, „reporter de Craciun“), unele care contravin politicii externe a partidului si statului nostru („Dupa o venire a barbarilor“, „Din testamentul lui Stefan“), altele scoase din volumele prezentate anterior („Analfabetilor“, „Pericol in cetate“)
„Mihai Eminescu“ a inapoiat lui Adrian Paunescu volumul „Eu as fi de parere“, pentru a revedea sau renunta la un numar apreciabil de poeme al caror continut este deficitar sub raport ideologic si politic. Recent, autorul a prezentat din nou la editura volumul respectiv, mentionand ca este o noua varianta, dar care cuprinde in linii mari aceleasi poezii, cu schimbari insesizabile. Dupa opinia unor persoane competente, cartea „Eu as fi de parere“ inmanuncheaza poezii care contin idei inadmisibile („Eminescu la Timpul“, „Suprarealism“), interpretabile („Fat Frumos castrat“, „Dedalus in labirint“, „Duhul suspect“, „Avertisment“), confuze („Biet autor de schite politiste“, „Strigatul“), negativiste („In intuneric“, „Necajitul promovat“, „Lungul drum“, „reporter de Craciun“), unele care contravin politicii externe a partidului si statului nostru („Dupa o venire a barbarilor“, „Din testamentul lui Stefan“), altele scoase din volumele prezentate anterior („Analfabetilor“, „Pericol in cetate“)
A avut o criză cardiacă la scurt timp după ce am jucat cu el o partidă de şah. Acolo era prezent şi Călin Gheţu dar şi alţi buzoieni. Păunescu s-a întins pe canapea şi a cerut un pahar cu apă. Era foarte abătut şi supărat. Bănuiesc că de-aia a făcut şi criza aceea. În orice caz, era şi un securist pe-acolo, dar nu s-a băgat" povesteşte Cornel Constatinescu. "Nu te putem ajuta, tovarăşe Păunescu" Călin Gheţu îşi aminteşte că, după ce au intrat în panică, Adrian Păunescu a încercat să-i liniştească spunându-le că "are prieteni mulţi şi buni la Buzău, care-l vor ajuta să iasă cu bine din această încercare", dar s-a dovedit că nu era chiar aşa. "A inceput să dea telefoane , la primul secretar PCR, la primul secretar UTC, la secretarul cu propaganda, la preşedintele Culturii socialiste, dar răspunsul a fost invariabil acelaşi: nu avem cum să te ajutăm, tovarăşe Păunescu! În cele din urmă, mult după miezul nopţii, o asistentă de la Spitalul Judeţean i-a administrat medicamentaţia potrivită pentru ca, după câteva ore, poetul să-si revină şi să plece la Bucureşti", a povestit Gheţu.
După cinci ani de tergiversări, averea de patru milioane de euro a lui Adrian Paunescu a fost impartita. Fiul sau, Andrei Păunescu, a primit cea mai mare parte, 1,3 milioane de euro. Aşa au decis magistratii Judecatoriei Ploiesti. Sotiei poetului, Carmen Păunescu, îi va reveni un milion de euro, iar fiicele lui, Anda Maria si Andreea, vor primi câte 840.000 de euro, au anunţat stirileprotv.ro.
Deocamdată Andrei Păunescu nu s-a hotărât ce va face cu banii şi proprietăţile lăsate de tatăl său. În urma poetului Adrian Păunescu au rămas proprietăţi extrem de valoroase, zeci de hectare de teren, apartamente, case, dar şi bijuterii şi cel mai important, drepturile de autor obţinute din opere.
Scrisoare către urmașii mei», de Adrian Păunescu
21 iunie, 2014
„Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere. Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare. Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu. Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi. Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie? Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii ’50-’60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii ’85-’90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată. În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie! Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă niciuna din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge”. 21 iunie 2010
ENG 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 + ‘ q w e r t z u i o p ă î â a s d f g h j k l ş ţ y x c v b n m , . - Shift+tasta ! „ # ¤ % & / ( ) = ? * Q W E R T Z U I O P Ă Î Â A S D F G H J K L Ş Ţ Y X C V B N M ; : _
ROU traditional RO 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 + ‘ q w e r t z u i o p ă î â a s d f g h j k l ş ţ y x c v b n m , . - Shift+tasta ! „ # ¤ % & / ( ) = ? * Q W E R T Z U I O P Ă Î Â A S D F G H J K L Ş Ţ Y X C V B N M ; : _
ROU standard ROS 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 - = q w e r t y u i o p ă î â a s d f g h j k l ș ț z x c v b n m , . / Shift+tasta ! @ # $ % ^ & * ( ) _ + Q W E R T Y U I O P Ă Î Â A S D F G H J K L Ș Ț Z X C V B N M ; : ?
Reflecții despre despre curajul moral: L-am privit atent azi pe Volodimir Zelenski. Omul acesta știe diferența dintre Bine și Rău. Nu cred că sunt singurul care am notat cearcănele, vocea răgușită. M-am întrebat care dintre noi ar fi reușit să străbată aceste patru luni fără să aibă nevoie de o pauză, de un răgaz. El nu l-a avut. Cum nu l-au avut eroii din tranșee. Omul acesta a vorbit concetățenilor săi în fiecare din aceste 144 de seri. A vorbit când cădeau bombe, a vorbit când Kievul părea pierdut. A vorbit când ocupanții torturau civili. A vorbit când plângeau mame și copii. S-a adresat parlamentelor lumii, a ținut aprinsă torța libertății. A vorbit fără teamă, a explicat de o mie și una de ori de ce soarta Ucrainei este soarta democrației, a civilizației. A decorat eroii, a mers pe front, a vizitat spitale. Există la el o pasiune profetică. Plus un altruism electrizant. Intruchipează virtuti pe care le credeam dispărute. Există la acest om o voință irezistibilă și indestructibilă de libertate. Slava Ucraini! Heroyam slava!
Fortuna este printre puținele agenții din România care oferă o gamă variată de bonusuri pentru toate serviciile de pariere din mediul online. Pe website-ul de la Fortuna vei găsi chiar și o categorie specială unde vor fi trecute în revistă doar promoțiile și bonusurile active. Bonusul despre care îți vom vorbi în acest ghid este cel care este disponibil pentru toți jucătorii. Acesta se activează la prima depunere efectuată de tine pe platforma de la Fortuna. Bonusul este oferit în funcție de câți bani te hotărăști să depui prima dată pe contul tău. Procentul este de 100% cu un prag de 500 RON. Orice sumă vei depune până în pragul de 500 RON va fi dublată.
Mihai Eminescu CIOCLII APOCALIPSEI Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării, Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării, Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare, Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale. Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii, Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace, Dar prin voi, ca niciodată, răul firele își toarce. Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară, Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară. Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem, Și asupra voastră cade al străbunilor blestem. Căci în cugetele voastre numai e nimica sfânt, Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt. Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif, Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav. Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii, Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii. Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar! Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare, Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE! Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții, Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții. Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte, N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute? Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa, Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa? Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii, Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii, Însă va-nvia dreptatea, Neamu-acesta s-o trezi Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi! Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie, Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie, Și de-o fi să mă doboare, brațul fiarei de ATEU, Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU. 3
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
(Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română, de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”)
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
(Sursa: episcopia-italiei.it)
Dacă nu îți place de aproapele tău, tu ești problema, nu el
Când stomacul nu mai poate să ,,digere” mâncărurile pe care le poate înghiți, înseamnă că ai o problemă. Ești un om care suferă. Și, dacă îți dorești sănătatea, va trebui să te îngrijești… Să afli modul potrivit prin care să-ți vindeci stomacul.
Același lucru este valabil și cu ,,stomacul” care se numește suflet.,înghiți” Când nu-l , pe aproapele tău, când așa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu ești problema, nu aproapele tău!
Citiți și Caută-l pe Dumnezeu în sentimentele tale!
Deci ești în postura celui care suferă!
Și, dacă dorești sănătatea, tu va trebui să te îndrepți, nu aproapele tău……
Nimeni nu s-a supărat vreodată că pe dinafară castanele au coaja groasă verde, care înnegrește mâinile… Că migdalele au înveliș tare, care trebuie spart. Și nimeni n-a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăți la curățat și se bucură de fructul gustos.
De ce oare să nu se întâmple același lucru și în relațiile noastre cu semenii?
Descoperirile ştiinţifice din ultimul secol au solicitat reflecţii neobişnuite pentru ştiinţele naturii. În ultimele decenii, deodată cu temele de cercetare ale psihologiei sau cosmologiei sunt abordate şi alte chestiuni, mai cuprinzătoare, cum ar fi conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice. În legătură cu aceste chestiuni, sunt în atenţie întrebări mai vechi, referitoare la cunoaşterea lumii, la activitatea minţii sau la statutul ideilor şi conceptelor matematice în raportul lor cu realitatea. Contrar celor cu care ne-a obişnuit cercetarea ştiinţifică a lumii fizice, aceste ultime aspecte stau mai degrabă sub auspiciile subiectivităţii.
Drumul către cunoaşterea obiectivă a lumii, propus de ştiinţă, conduce, în mod neaşteptat, spre un teritoriu în care dezbaterea se referă totuşi la om. Din perspectivă teologică, situaţia aceasta este semnificativă. Viaţa omului nu se poate împlini prin descoperirea raţionalităţii lumii şi nici prin folosinţa resurselor ei, ci printr-un anumit fel de a fi. Situaţia nouă a ştiinţelor care se văd nevoite să se deschidă spre reflecţii metafizice sau hermeneutice indică, într-o perspectivă teologică, faptul că sfîrşitul căutărilor omeneşti, destinaţia mişcării lui prin lume, nu ţine de teritoriul gnoseologiei, ci de cel fiinţial.
În multe rânduri, şi în diverse forme, dialogul dintre religie şi ştiinţă face trimitere la o serie de rezultate ale ştiinţelor cu privire la limitele cunoaşterii, scoase la iveală de numeroasele cercetări din domenii precum fizica cuantică, psihologia sau cosmologia. Chestiuni precum teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, incertitudinea lui Heisenberg sau cele care privesc graniţele care nu pot fi trecute cu uşurinţă în investigaţiile universului sunt invocate foarte des în dezbaterile ce privesc dialogul dintre religie şi ştiinţă. Toate aceste situaţii de cunoaştere, petrecute în teritoriile ştiinţelor, au determinat apariţia unor reflecţii noi, neobişnuite în aria ştiinţelor. Astăzi sunt în dezbatere nu doar teoriile ştiinţifice ca atare, ipotezele lor de lucru, conceptele ce intră în discuţie sau modalităţile concrete de verificare experimentală a predicţiilor pe care le fac teoriile, chestiuni aflate, de cele mai multe ori, în puterea consideraţiilor de ordin formal. Între timp, au intrat în dezbatere arii mult mai largi, situate cumva la graniţa ştiinţelor naturii sau în afara sferelor lor de competenţă, cum ar fi filosofia matematicii, filosofia fizicii sau a biologiei, conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice, chestiuni în care rolul subiectivităţii devine mai pregnant. În aceste ultime chestiuni, nu mai avem de-a face cu definiţii univoce, cu demonstraţii absolut convingătoare sau cu dovezi experimentale de netădăgăduit. S-ar putea spune că demersul ştiinţific de evaluare critică a părerilor neîntemeiate cu privire la lume sfârşeşte în dezbateri care nu pot ocoli complet problema subiectului uman şi a interpretărilor sale referitoare la datele culese din lume.
Temeiurile lumii nu se văd prin abordarea ştiinţelor
S-a spus, cu un alt prilej, că efortul de a cuprinde lumea prin raţiune pare să ducă spre constatarea că "certitudinea cunoaşterii - fie în sensul de nemijlocire psihologică, fie în cel de adevăr logic sau de precizie completă a măsurilor - este de neatins" (1). Din perspectivă teologică, dificultăţile ce apar în evidenţierea suportului ultim al lumii fizice şi în fixarea unei descrieri exhaustive a structurilor energetice ultime ce alcătuiesc lumea sensibilă, limitările în cuprinderea întregii realităţi printr-o teorie formală, îngrădirile ivite pe drumul elucidării conştiinţei umane, graniţele logicii şi matematicii sau hotarul ce separă posibilităţile ştiinţelor de condiţiile iniţiale la Big Bang, toate aceste probleme-limită relevă de fapt că pentru omul inserat în lumea sensibilă, universul nu este comprehensibil doar prin efortul singular al raţiunii: "Baza ontologică fundamentală a umanităţii" nu poate fi scoasă la iveală şi "obţinută din interiorul lumii" (2).
Cu excepţia celor deveniţi sfinţi, omul nu poate cunoaşte în viaţa aceasta, scrie părintele Stăniloae, nici creaturile în mod deplin. "Ceea ce cunoaştem noi în cursul vieţii pământeşti, pe baza ordinii naturii, şi ceea ce înţelegem din ordinea vieţii spirituale umane şi chiar din actele mântuitoare dumnezeieşti referitoare la noi sunt numai raze obscure din cunoştinţa şi înţelepciunea mai presus de orice cunoştinţă şi înţelepciune ce puteam avea aici, cunoştinţă şi înţelepciune care ne conduc spre însuşirea lor deplină în unirea noastră viitoare cu Dumnezeu" (3).
Omul - fiinţă căutătoare de sens
Din perspectivă teologică, s-ar putea spune că dorinţa omului de a cuprinde tot mai multe înţelesuri vine din imboldul lui de a depăşi toate răspunsurile pe care le primeşte în lume pentru a găsi un fel de răspuns ultim, atotcuprinzător, care să lege cu sens toate experienţele lui de viaţă şi care să-i lămurească misterele propriei existenţe. Această căutare neobosită a omului îl înfăţişează drept "o fiinţă inteligentă şi căutătoare de sens, capabilă să primească în minte noi taine şi sensuri ale Universului şi ale existenţei" (4). În multe privinţe, preocupările omului pentru cosmologie şi pentru fizica lumii ar putea fi înrădăcinate în dorinţa psihologică de a înţelege propriile origini, adică "taina propriei naşteri biologice (5).
Mai general, marile întrebări ale ştiinţelor au rădăcini într-un alt abis omenesc, în nevoia de sens. În această chestiune, situaţia cosmologiei poate fi un exemplu. Omul împinge cercetarea lui până la marginile lumii şi până la începuturile ei pentru că îşi caută propriul sens. Cosmologia, spune Alexei Nesteruk, tinde să piardă rolul de "arheologie a universului fizic", dobândind mai mult caracteristicile unei "arheologii a spiritului aflat în căutarea fundamentelor propriei facticităţi" (6). Într-un mod asemănător, am putea spune că şi preocuparea pentru constituenţii elementari ai lumii, dar şi celelalte preocupări sunt înrădăcinate în imboldul de a lega multitudinea de date şi teorii ştiinţifice, într-o naraţiune cu sens, care să dea seama de existenţa lumii şi de rostul nostru în ea. În cauzele care se înlănţuie şi produc mişcarea lumii şi formarea lucrurilor ei, omul caută, în ultimă instanţă, să descopere cauzele care l-au adus pe el însuşi la viaţă şi cauzele care determină mişcarea lui întrebătoare prin lume şi prin istorie, ca şi cum acestea ar dezvălui sensul vieţii. Pe de o parte, potrivit lui Nesteruk, în aceasta s-ar putea vedea o anumită teleologie ascunsă a raţiunii, care provoacă o neîntreruptă "căutare cosmologică", ca "mod particular de împlinire a telosului" (7) (adică a a scopului ei). Pe de altă parte, felul cum este înţeleasă şi explorată ideea de finalitate prin căutările cosmologiei şi prin ştiinţe în general vădeşte o viziune mecanicistă şi deterministă despre lume, întrucât prin "condiţiile vieţii până la începuturile lumii", omul speră să explice taina existenţei lui, tot aşa cum prin intermediul unor "inevitabilităţi ale lumii" el crede că ar putea să rezolve teama de moarte (8).
Teorii descriptive şi experienţe de viaţă
Prin toate aceste rezultate s-ar putea vedea mai desluşit faptul că lumea nu poate acoperi toate nevoile omului. Dar nici lucrurile şi nici fiinţele necuvântătoare din lumea creată nu pot acoperi nevoia omului de a iubi şi de a fi iubit. Ele nu au viaţă sau, dacă au viaţă, nu au adâncimea omului, unicitatea lui, conştiinţa de sine, chipul personal. Întrucât într-o unire liberă se trăieşte iubirea, nevoia omului de comuniune prin iubire nu poate fi împlinită de lucruri. "Cu lucrurile, scrie Părintele Stăniloae, nu se realizează o unire la care să contribuie şi ele, căci ele nu au un plan liber, al profunzimii deosebit de planul suprafeţei, pe care să-l poată ţine ascuns în mod voluntar; şi deci nu se cere un progres spiritual în iubire, pentru a le cunoaşte această profunzime. Cu o persoană însă, trebuie să se unească o altă persoană în iubire, pentru a o cunoaşte din lăuntrul ei, aşa cum se cunoaşte ea însăşi, şi pentru a se îmbogăţi amândouă prin această cunoaştere" (9).
Aşadar, viaţa omului nu se poate împlini în descoperirea raţionalităţii lumii sau prin folosinţa resurselor ei, întrucât căutarea sensului şi experienţa iubirii, împlinirea acestor nevoi spirituale, solicită un anumit fel de a fi. Capătul căutărilor omeneşti, sfârşitul mişcării lui prin lume, nu este de ordin gnoseologic, ci fiinţial. Situaţia este cumva asimetrică: putem formula întrebări, cu ajutorul cuvintelor, cu referire la multe aspecte din lumea înconjurătoare sau cu privire la raporturile noastre cu ea, însă în multe cazuri întrebările par să nu vizeze un pachet de date sau anumite descrieri teoretice sau cuprinderi conceptuale, ci altceva mai cuprinzător, de ordin experienţial.
Creaţia - operă deschisă spre receptarea şi interpretarea omului
În acelaşi timp, demersurile ştiinţelor rămân fundamental legate de om. Luând împreună aceste două aspecte, s-ar putea spune că "esenţa ultimă a lucrurilor nu poate fi exteriorizată şi obiectivată prin ignorarea subiectivităţii umane", care, din perspetivă teologică, există, la rândul lor, în Dumnezeu" (10). În aceasta se vede faptul că abia omul este cel ce poate înţelege lumea, şi pe sine, ca fiinţă distinctă de lumea lucrurilor, pentru că a fost creat după chipul Celui necuprins, şi în vederea asemănării cu El. "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipului şi asemănarea noastră. ş…ţ Şi a făcut pe om... Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea, 2, 7). Toate acestea trimit la taina persoanei, care rămâne înafara cuprinderii ştiinţelor, oricât de mult s-ar lărgi teritoriile lor de lucru. Persoana nu este dezlegată de trupul biologic, şi nici de capacităţile extraordinare ale creierului, însă ea are un temei mai înalt, care le depăşeşte.
Creaţia nu se oferă cunoaşterii cu un sens preeminent, dezlegat de toate intenţiile noastre. Abia omul, între toate cele create, este făptura capabilă să experieze direct, prin simţuri şi să înţeleagă cu mintea ordinea, simetriile şi frumuseţea lumii sensibile, în formele lor variate, şi să pună părţile lumii într-o legătură a unităţii. Însă această lucrare se înfăptuieşte în mod liber. Numai omul simte nevoia să situeze frumuseţea şi unitatea lumii sub un sens mai cuprinzător.
Buna vieţuire a omului şi lucrarea celor bune în lume sunt posibile în Hristos
Omul este singura făptură care poate simţi că frumuseţea lumii create se cere "înmulţită" în relaţiile lui cu întreaga Creaţie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Între toate făpturile, numai omul poate să împlinească viaţa lumii vii, prin viaţa lui spirituală, întrucât numai el este fiinţa vie, liberă şi înţelegătoare, ce poate experia şi înţelege viaţa ca dar nepreţuit, şi numai el poate să mulţumească, în mod liber şi conştient, Celui ce este Izvorul Vieţii. Numai omul, între toate făpturile create, poate să sporească ordinea lumii, prin imprimarea spiritul său întărit de harul lui Dumnezeu, în viaţa trupului său material şi în lucrările sale cu puterile lumii sensibile, şi prin acestea să extindă ordinea din spirit în întreg universul. Numai omul poate să vadă, în unitatea şi armoniile lumii, un îndreptar al gândurilor, intenţiilor şi faptelor sale, pentru realizarea unirii puterilor sale spirituale cu cele trupeşti, într-o armonie care să cuprindă şi lumea. Numai omul, între toate făpturile lumii create, poate să înţeleagă, în puterea minţii de a cuprinde mai mult decât simţurile, că drumul lui în lume trebuie să fie de la cele sensibile către cele inteligibile. Numai omul poate să vadă, în felul cum raţionalitatea lumii se împleteşte strâns cu frumuseţea şi unitatea ei, că mintea nu se va desfăta în mod deplin de cunoaştere, decât în iubirea faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Numai omul, între toate făpturile, poate să simtă că toate cele din lume sunt date ca trepte pentru comuniunea dintre semeni şi a lor cu Dumnezeu, pentru că în El se împlinesc şi frumuseţea şi unitatea ei, şi frumuseţea şi unitatea şi viaţa lor, şi frumuseţea şi unitatea lor cu ea. Numai omul poate să experieze în lume şi să înţeleagă faptul că lucrurile sunt mai puţin adânci, mai puţin îmbogăţitoare decât semenii lui, şi că împlinirea vieţii lui trece prin experienţa comuniunii cu ei. Omul, între toate făpturile lumii văzute, este singurul ce poate resimţi faptul că lumea nu-i poate transmite toată puterea de care are nevoie pentru a-şi depăşi propriile slăbiciuni.
Omul este singura făptură, între toate cele din lumea văzută, care poate spori frumuseţea lumii, mai ales prin virtuţile sale, şi prin comuniunea cu semenii lui, prin ele imprimând şi mai mult în Creaţie harul lui Dumnezeu care germinează şi creşte frumuseţea spiritului său şi a întregii lumi şi care le face pe toate transparente frumuseţii negrăite a lui Dumnezeu.
Însă toate aceste minunate lucrări ale omului nu sunt posibile decât în Hristos. "Duhul dumnezeiesc, scrie părintele Stăniloae, răspândit în plenitudinea Lui din Hristos în oamenii care cred în el, întărind spiritul în ei, va face nu numai trupul lor deplin elastic şi transparent, ci şi natura cosmică" (11). Aşadar, Dumnezeu transfigurează, prin om şi împreună cu el, întreg Universul. El îl îndumnezeieşte pe om, pe măsura vieţuirii lui în lume potrivit poruncilor Lui, dar îndumnezeieşte şi lumea. Omul poate deci să sesizeze mai mult decât o face, prin simpla cercetare ştiinţifică sau inginerie, că frumuseţea creaţiei se cere împlinită, prin iubirea lui faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. În iubire se împlinesc şi viaţa lui şi frumuseţea lumii, ca daruri şi invitaţii adresate omului, întrucât ele sporesc prin răspunsul lui şi prin îndeplinirea rolului său de coroană a creaţiei şi verigă de legătură dintre cer şi pământ, care îi uneşte polii şi îi înalţă frumuseţea.
NOTE
1 Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 186. "A aştepta ca teoriile să posede o formă tare de completitudine ar însemna a ne aştepta la prea mult. ş...ţ Din diversele exemple apare evident faptul că ne putem aştepta la forme slabe de completitudine în cazul unor teorii referitoare la sfere restrânse ale experienţei". Ibidem, p. 208.
2 Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 296.
3 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 171
4 Cf. "Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă - o cale necesară de a înţelege viaţa. Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la deschiderea simpozionului "Semnificaţia Universului şi valoarea vieţii umane - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică actuală", desfăşurat la Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 14 mai 2009", publicat în cotidianul Ziarul Lumina, vineri, 15 mai 2009.
“Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria “metafizicii” ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este “sediul sufletului” şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările “psihedelice” apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa “răpirilor extraterestre.”
Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor.
DMT: Molecula Spiritului trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.
Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe.
Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, “Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!” Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, “întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr.”
Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit “răpiri extraterestre”, împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a “realităţii” experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente.
•
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
(Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română, de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”)
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
(Sursa: episcopia-italiei.it)
Dacă nu îți place de aproapele tău, tu ești problema, nu el
Când stomacul nu mai poate să ,,digere” mâncărurile pe care le poate înghiți, înseamnă că ai o problemă. Ești un om care suferă. Și, dacă îți dorești sănătatea, va trebui să te îngrijești… Să afli modul potrivit prin care să-ți vindeci stomacul.
Același lucru este valabil și cu ,,stomacul” care se numește suflet.,înghiți” Când nu-l , pe aproapele tău, când așa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu ești problema, nu aproapele tău!
Citiți și Caută-l pe Dumnezeu în sentimentele tale!
Deci ești în postura celui care suferă!
Și, dacă dorești sănătatea, tu va trebui să te îndrepți, nu aproapele tău……
Nimeni nu s-a supărat vreodată că pe dinafară castanele au coaja groasă verde, care înnegrește mâinile… Că migdalele au înveliș tare, care trebuie spart. Și nimeni n-a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăți la curățat și se bucură de fructul gustos.
De ce oare să nu se întâmple același lucru și în relațiile noastre cu semenii?
Descoperirile ştiinţifice din ultimul secol au solicitat reflecţii neobişnuite pentru ştiinţele naturii. În ultimele decenii, deodată cu temele de cercetare ale psihologiei sau cosmologiei sunt abordate şi alte chestiuni, mai cuprinzătoare, cum ar fi conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice. În legătură cu aceste chestiuni, sunt în atenţie întrebări mai vechi, referitoare la cunoaşterea lumii, la activitatea minţii sau la statutul ideilor şi conceptelor matematice în raportul lor cu realitatea. Contrar celor cu care ne-a obişnuit cercetarea ştiinţifică a lumii fizice, aceste ultime aspecte stau mai degrabă sub auspiciile subiectivităţii.
Drumul către cunoaşterea obiectivă a lumii, propus de ştiinţă, conduce, în mod neaşteptat, spre un teritoriu în care dezbaterea se referă totuşi la om. Din perspectivă teologică, situaţia aceasta este semnificativă. Viaţa omului nu se poate împlini prin descoperirea raţionalităţii lumii şi nici prin folosinţa resurselor ei, ci printr-un anumit fel de a fi. Situaţia nouă a ştiinţelor care se văd nevoite să se deschidă spre reflecţii metafizice sau hermeneutice indică, într-o perspectivă teologică, faptul că sfîrşitul căutărilor omeneşti, destinaţia mişcării lui prin lume, nu ţine de teritoriul gnoseologiei, ci de cel fiinţial.
În multe rânduri, şi în diverse forme, dialogul dintre religie şi ştiinţă face trimitere la o serie de rezultate ale ştiinţelor cu privire la limitele cunoaşterii, scoase la iveală de numeroasele cercetări din domenii precum fizica cuantică, psihologia sau cosmologia. Chestiuni precum teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, incertitudinea lui Heisenberg sau cele care privesc graniţele care nu pot fi trecute cu uşurinţă în investigaţiile universului sunt invocate foarte des în dezbaterile ce privesc dialogul dintre religie şi ştiinţă. Toate aceste situaţii de cunoaştere, petrecute în teritoriile ştiinţelor, au determinat apariţia unor reflecţii noi, neobişnuite în aria ştiinţelor. Astăzi sunt în dezbatere nu doar teoriile ştiinţifice ca atare, ipotezele lor de lucru, conceptele ce intră în discuţie sau modalităţile concrete de verificare experimentală a predicţiilor pe care le fac teoriile, chestiuni aflate, de cele mai multe ori, în puterea consideraţiilor de ordin formal. Între timp, au intrat în dezbatere arii mult mai largi, situate cumva la graniţa ştiinţelor naturii sau în afara sferelor lor de competenţă, cum ar fi filosofia matematicii, filosofia fizicii sau a biologiei, conştiinţa umană, raportul dintre minte şi creier sau interpretarea teoriilor ştiinţifice, chestiuni în care rolul subiectivităţii devine mai pregnant. În aceste ultime chestiuni, nu mai avem de-a face cu definiţii univoce, cu demonstraţii absolut convingătoare sau cu dovezi experimentale de netădăgăduit. S-ar putea spune că demersul ştiinţific de evaluare critică a părerilor neîntemeiate cu privire la lume sfârşeşte în dezbateri care nu pot ocoli complet problema subiectului uman şi a interpretărilor sale referitoare la datele culese din lume.
Temeiurile lumii nu se văd prin abordarea ştiinţelor
S-a spus, cu un alt prilej, că efortul de a cuprinde lumea prin raţiune pare să ducă spre constatarea că "certitudinea cunoaşterii - fie în sensul de nemijlocire psihologică, fie în cel de adevăr logic sau de precizie completă a măsurilor - este de neatins" (1). Din perspectivă teologică, dificultăţile ce apar în evidenţierea suportului ultim al lumii fizice şi în fixarea unei descrieri exhaustive a structurilor energetice ultime ce alcătuiesc lumea sensibilă, limitările în cuprinderea întregii realităţi printr-o teorie formală, îngrădirile ivite pe drumul elucidării conştiinţei umane, graniţele logicii şi matematicii sau hotarul ce separă posibilităţile ştiinţelor de condiţiile iniţiale la Big Bang, toate aceste probleme-limită relevă de fapt că pentru omul inserat în lumea sensibilă, universul nu este comprehensibil doar prin efortul singular al raţiunii: "Baza ontologică fundamentală a umanităţii" nu poate fi scoasă la iveală şi "obţinută din interiorul lumii" (2).
Cu excepţia celor deveniţi sfinţi, omul nu poate cunoaşte în viaţa aceasta, scrie părintele Stăniloae, nici creaturile în mod deplin. "Ceea ce cunoaştem noi în cursul vieţii pământeşti, pe baza ordinii naturii, şi ceea ce înţelegem din ordinea vieţii spirituale umane şi chiar din actele mântuitoare dumnezeieşti referitoare la noi sunt numai raze obscure din cunoştinţa şi înţelepciunea mai presus de orice cunoştinţă şi înţelepciune ce puteam avea aici, cunoştinţă şi înţelepciune care ne conduc spre însuşirea lor deplină în unirea noastră viitoare cu Dumnezeu" (3).
Omul - fiinţă căutătoare de sens
Din perspectivă teologică, s-ar putea spune că dorinţa omului de a cuprinde tot mai multe înţelesuri vine din imboldul lui de a depăşi toate răspunsurile pe care le primeşte în lume pentru a găsi un fel de răspuns ultim, atotcuprinzător, care să lege cu sens toate experienţele lui de viaţă şi care să-i lămurească misterele propriei existenţe. Această căutare neobosită a omului îl înfăţişează drept "o fiinţă inteligentă şi căutătoare de sens, capabilă să primească în minte noi taine şi sensuri ale Universului şi ale existenţei" (4). În multe privinţe, preocupările omului pentru cosmologie şi pentru fizica lumii ar putea fi înrădăcinate în dorinţa psihologică de a înţelege propriile origini, adică "taina propriei naşteri biologice (5).
Mai general, marile întrebări ale ştiinţelor au rădăcini într-un alt abis omenesc, în nevoia de sens. În această chestiune, situaţia cosmologiei poate fi un exemplu. Omul împinge cercetarea lui până la marginile lumii şi până la începuturile ei pentru că îşi caută propriul sens. Cosmologia, spune Alexei Nesteruk, tinde să piardă rolul de "arheologie a universului fizic", dobândind mai mult caracteristicile unei "arheologii a spiritului aflat în căutarea fundamentelor propriei facticităţi" (6). Într-un mod asemănător, am putea spune că şi preocuparea pentru constituenţii elementari ai lumii, dar şi celelalte preocupări sunt înrădăcinate în imboldul de a lega multitudinea de date şi teorii ştiinţifice, într-o naraţiune cu sens, care să dea seama de existenţa lumii şi de rostul nostru în ea. În cauzele care se înlănţuie şi produc mişcarea lumii şi formarea lucrurilor ei, omul caută, în ultimă instanţă, să descopere cauzele care l-au adus pe el însuşi la viaţă şi cauzele care determină mişcarea lui întrebătoare prin lume şi prin istorie, ca şi cum acestea ar dezvălui sensul vieţii. Pe de o parte, potrivit lui Nesteruk, în aceasta s-ar putea vedea o anumită teleologie ascunsă a raţiunii, care provoacă o neîntreruptă "căutare cosmologică", ca "mod particular de împlinire a telosului" (7) (adică a a scopului ei). Pe de altă parte, felul cum este înţeleasă şi explorată ideea de finalitate prin căutările cosmologiei şi prin ştiinţe în general vădeşte o viziune mecanicistă şi deterministă despre lume, întrucât prin "condiţiile vieţii până la începuturile lumii", omul speră să explice taina existenţei lui, tot aşa cum prin intermediul unor "inevitabilităţi ale lumii" el crede că ar putea să rezolve teama de moarte (8).
Teorii descriptive şi experienţe de viaţă
Prin toate aceste rezultate s-ar putea vedea mai desluşit faptul că lumea nu poate acoperi toate nevoile omului. Dar nici lucrurile şi nici fiinţele necuvântătoare din lumea creată nu pot acoperi nevoia omului de a iubi şi de a fi iubit. Ele nu au viaţă sau, dacă au viaţă, nu au adâncimea omului, unicitatea lui, conştiinţa de sine, chipul personal. Întrucât într-o unire liberă se trăieşte iubirea, nevoia omului de comuniune prin iubire nu poate fi împlinită de lucruri. "Cu lucrurile, scrie Părintele Stăniloae, nu se realizează o unire la care să contribuie şi ele, căci ele nu au un plan liber, al profunzimii deosebit de planul suprafeţei, pe care să-l poată ţine ascuns în mod voluntar; şi deci nu se cere un progres spiritual în iubire, pentru a le cunoaşte această profunzime. Cu o persoană însă, trebuie să se unească o altă persoană în iubire, pentru a o cunoaşte din lăuntrul ei, aşa cum se cunoaşte ea însăşi, şi pentru a se îmbogăţi amândouă prin această cunoaştere" (9).
Aşadar, viaţa omului nu se poate împlini în descoperirea raţionalităţii lumii sau prin folosinţa resurselor ei, întrucât căutarea sensului şi experienţa iubirii, împlinirea acestor nevoi spirituale, solicită un anumit fel de a fi. Capătul căutărilor omeneşti, sfârşitul mişcării lui prin lume, nu este de ordin gnoseologic, ci fiinţial. Situaţia este cumva asimetrică: putem formula întrebări, cu ajutorul cuvintelor, cu referire la multe aspecte din lumea înconjurătoare sau cu privire la raporturile noastre cu ea, însă în multe cazuri întrebările par să nu vizeze un pachet de date sau anumite descrieri teoretice sau cuprinderi conceptuale, ci altceva mai cuprinzător, de ordin experienţial.
Creaţia - operă deschisă spre receptarea şi interpretarea omului
În acelaşi timp, demersurile ştiinţelor rămân fundamental legate de om. Luând împreună aceste două aspecte, s-ar putea spune că "esenţa ultimă a lucrurilor nu poate fi exteriorizată şi obiectivată prin ignorarea subiectivităţii umane", care, din perspetivă teologică, există, la rândul lor, în Dumnezeu" (10). În aceasta se vede faptul că abia omul este cel ce poate înţelege lumea, şi pe sine, ca fiinţă distinctă de lumea lucrurilor, pentru că a fost creat după chipul Celui necuprins, şi în vederea asemănării cu El. "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipului şi asemănarea noastră. ş…ţ Şi a făcut pe om... Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea, 2, 7). Toate acestea trimit la taina persoanei, care rămâne înafara cuprinderii ştiinţelor, oricât de mult s-ar lărgi teritoriile lor de lucru. Persoana nu este dezlegată de trupul biologic, şi nici de capacităţile extraordinare ale creierului, însă ea are un temei mai înalt, care le depăşeşte.
Creaţia nu se oferă cunoaşterii cu un sens preeminent, dezlegat de toate intenţiile noastre. Abia omul, între toate cele create, este făptura capabilă să experieze direct, prin simţuri şi să înţeleagă cu mintea ordinea, simetriile şi frumuseţea lumii sensibile, în formele lor variate, şi să pună părţile lumii într-o legătură a unităţii. Însă această lucrare se înfăptuieşte în mod liber. Numai omul simte nevoia să situeze frumuseţea şi unitatea lumii sub un sens mai cuprinzător.
Buna vieţuire a omului şi lucrarea celor bune în lume sunt posibile în Hristos
Omul este singura făptură care poate simţi că frumuseţea lumii create se cere "înmulţită" în relaţiile lui cu întreaga Creaţie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Între toate făpturile, numai omul poate să împlinească viaţa lumii vii, prin viaţa lui spirituală, întrucât numai el este fiinţa vie, liberă şi înţelegătoare, ce poate experia şi înţelege viaţa ca dar nepreţuit, şi numai el poate să mulţumească, în mod liber şi conştient, Celui ce este Izvorul Vieţii. Numai omul, între toate făpturile create, poate să sporească ordinea lumii, prin imprimarea spiritul său întărit de harul lui Dumnezeu, în viaţa trupului său material şi în lucrările sale cu puterile lumii sensibile, şi prin acestea să extindă ordinea din spirit în întreg universul. Numai omul poate să vadă, în unitatea şi armoniile lumii, un îndreptar al gândurilor, intenţiilor şi faptelor sale, pentru realizarea unirii puterilor sale spirituale cu cele trupeşti, într-o armonie care să cuprindă şi lumea. Numai omul, între toate făpturile lumii create, poate să înţeleagă, în puterea minţii de a cuprinde mai mult decât simţurile, că drumul lui în lume trebuie să fie de la cele sensibile către cele inteligibile. Numai omul poate să vadă, în felul cum raţionalitatea lumii se împleteşte strâns cu frumuseţea şi unitatea ei, că mintea nu se va desfăta în mod deplin de cunoaştere, decât în iubirea faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Numai omul, între toate făpturile, poate să simtă că toate cele din lume sunt date ca trepte pentru comuniunea dintre semeni şi a lor cu Dumnezeu, pentru că în El se împlinesc şi frumuseţea şi unitatea ei, şi frumuseţea şi unitatea şi viaţa lor, şi frumuseţea şi unitatea lor cu ea. Numai omul poate să experieze în lume şi să înţeleagă faptul că lucrurile sunt mai puţin adânci, mai puţin îmbogăţitoare decât semenii lui, şi că împlinirea vieţii lui trece prin experienţa comuniunii cu ei. Omul, între toate făpturile lumii văzute, este singurul ce poate resimţi faptul că lumea nu-i poate transmite toată puterea de care are nevoie pentru a-şi depăşi propriile slăbiciuni.
Omul este singura făptură, între toate cele din lumea văzută, care poate spori frumuseţea lumii, mai ales prin virtuţile sale, şi prin comuniunea cu semenii lui, prin ele imprimând şi mai mult în Creaţie harul lui Dumnezeu care germinează şi creşte frumuseţea spiritului său şi a întregii lumi şi care le face pe toate transparente frumuseţii negrăite a lui Dumnezeu.
Însă toate aceste minunate lucrări ale omului nu sunt posibile decât în Hristos. "Duhul dumnezeiesc, scrie părintele Stăniloae, răspândit în plenitudinea Lui din Hristos în oamenii care cred în el, întărind spiritul în ei, va face nu numai trupul lor deplin elastic şi transparent, ci şi natura cosmică" (11). Aşadar, Dumnezeu transfigurează, prin om şi împreună cu el, întreg Universul. El îl îndumnezeieşte pe om, pe măsura vieţuirii lui în lume potrivit poruncilor Lui, dar îndumnezeieşte şi lumea. Omul poate deci să sesizeze mai mult decât o face, prin simpla cercetare ştiinţifică sau inginerie, că frumuseţea creaţiei se cere împlinită, prin iubirea lui faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. În iubire se împlinesc şi viaţa lui şi frumuseţea lumii, ca daruri şi invitaţii adresate omului, întrucât ele sporesc prin răspunsul lui şi prin îndeplinirea rolului său de coroană a creaţiei şi verigă de legătură dintre cer şi pământ, care îi uneşte polii şi îi înalţă frumuseţea.
NOTE
1 Patrick Suppes, Metafizica probabilistă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 186. "A aştepta ca teoriile să posede o formă tare de completitudine ar însemna a ne aştepta la prea mult. ş...ţ Din diversele exemple apare evident faptul că ne putem aştepta la forme slabe de completitudine în cazul unor teorii referitoare la sfere restrânse ale experienţei". Ibidem, p. 208.
2 Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 296.
3 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 171
4 Cf. "Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă - o cale necesară de a înţelege viaţa. Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la deschiderea simpozionului "Semnificaţia Universului şi valoarea vieţii umane - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică actuală", desfăşurat la Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 14 mai 2009", publicat în cotidianul Ziarul Lumina, vineri, 15 mai 2009.
“Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria “metafizicii” ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este “sediul sufletului” şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările “psihedelice” apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa “răpirilor extraterestre.”
Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor.
DMT: Molecula Spiritului trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.
Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe.
Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, “Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!” Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, “întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr.”
Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit “răpiri extraterestre”, împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a “realităţii” experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente.
•
Aproape totul despre A.Paunescu.
A fost primul intelectual roman care (in cartea „De la Barca la Viena si inapoi“) a facut elogiul economiei de piata si al liberei initiative. A atacat, in fond, dogma comunista: „E prea lung drumul pana-n comunism / De nu-l scurtam cu gari si cu etape / De nu-l aducem, totusi, mai aproape / E prea lung drumul pana-n comunism“.
„Treceti batalioane Romane, Carpatii“. A ridicat interdictia si a repus in circulatie cantecele „Hai sa-ntindem hora mare“, „Nu uita ca esti roman“, „Dusmanul vine cu arma-n mana“, „Basarabie frumoasa“, „Salutati oastea romana' etc. Preotul Doru Gheaja a cantat prima oara la TVR, „Asa-i romanul“, in 1978, intr-o filmare in Cheile Rametilor.
dreptul de a recita in public „Doina“ lui Mihai Eminescu. Evenimentul s-a petrecut in 13 noiembrie 1984, pe Stadionul din Reghin si a incetat in ziua de 15 iunie 1985, o data cu asasinarea Cenaclului „Flacara“.
A.P. este cel ce a sustinut, in permanenta, inca din anii 70, in spectacole, la radio si la televiziune, in revista pe care o conducea, ca 1 Decembrie este Sarbatoarea Nationala a Romaniei.
In 1981, a scris, in „Colindul Ardealului“: „Nu uitati aceasta / Dreapta ne e brazda / si-am lucrat-o cu-ale noastre maini / Fiecare munte / Stie-aici sa cante / Imnul „Desteptati-va, Romani!“
A avut norocul sa fie parlamentarul care, ca presedinte al Comisiei de Cultura din Senatul Romaniei, a propus si sustinut, dupa 13–14 ani, de cand a clamat ca „Desteapta–te, Romane!“ este Imnul National, adoptarea poeziei lui Andrei Muresanu si a muzicii lui Anton Pann, ca Imn al Romaniei.
In „Flacara“ lui A.P. a aparut prima fotografie a sufletului omenesc, iesind din corp (in urma cercetarilor si descoperirilor lui Ion Florin Dumitrescu), ceea ce contrazicea in fond, cu duritate, materialismul stupid ce domina epoca.
A.P. recunoaste, insa, ca a fost solidar cu lupta lui Nicolae Ceausescu si a PCR pentru suveranitate, independenta, libertate si unitate nationala, pentru integritate teritoriala, pentru cultura nationala, pentru constructie nationala, pentru pace in lume. A.P. considera politica externa a Romaniei din perioada Nicolae Ceausescu-Stefan Andrei o capodopera a inteligentei romanesti, a spiritului universal si a vointei de non-singuratate.
Activitate politica
Ales de colegii sai secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania in perioada 1966-1968, devine membru al Partidului Comunist Roman in august 1968, in care activeaza, conform vointei sale de mai bine pentru tara. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985. Din 1992 este membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia iI devine vicepresedinte in 1993 si primvicepresedinte si purtator de cuvant in 1994. In februarie 1996, este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996. Pierde alegerile prezidentiale. Mai mult decat atat, partidul sau nu mai intra in Parlament, desi pe Adrian Paunescu il votasera multi doljeni, pentru a fi senatorul lor, in continuare.
La Alegerile Generale din septembrie 1992, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala“. Intre 1992 si 1996 este membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, perioada in care Romania este admisa ca membru cu drepturi depline in inaltul for international. Participa la lucrarile in plen si in comisii la Consiliul Europei si este observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995). In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita, din cadrul Consiliului Europei.
In vara anului 1998, demisioneaza din Partidul Socialist al Muncii, care abia il desemnase in functia inalta de Presedinte executiv.
„Titanul“
Dosarul de Securitate al lui Adrian Paunescu
Dupa plecarea lor din tara, LF vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor si SG a anuntat ca postul de redactor sef va fi girat in viitor de Breban Nicolae, unul din redactorii sefi adjuncti, lasand sa se inteleaga ca Dumitrescu Geo a fost schimbat. Din date certe rezulta ca aceasta schimbare a produs vii comentarii in randul scriitorilor.
Astfel, Paunescu Adrian considera ca a fost o „chestie banditeasca“ trimiterea lor in strainatate, ca imediat a doua zi sa fie dati afara de la revista.
- a atacat violent pe tov. Dumitru Popescu citand o pezie a dansului in care erau elemente religioase folosite ca metafore si spunand ca este o contradictie grava intre ce a scris tov. Dumitru Popescu ca poet si felul in care indrumeaza si controleaza in prezent literatura si presa, atragand atentia asupra rezultatelor daunatoare pe care stilul de lucru autoritar si temperamental tov. Popescu il are asupra literaturii si culturii romanesti
- a intrerupt de cateva ori pe tov. Nicolae Ceausescu amintind ce i-a spus el in convorbirea avuta cu domnia sa, vrand parca sa convinga pe cei de fata ca el are relatii directe, apropiate, cu tov. Nicolae Ceausescu.
Se afirma ca, in concluziile trase, tov. N. Ceausescu a respins acuzatiile aduse de Paunescu tov. D. Popescu socotindu-le drept o diversiune care nu poate fi tolerata si si-ar fi exprimat parerea ca biroul Uniunii Scriitorilor trebuie sa analizeze activitatea si atitudinea lui Adrian Paunescu, sa aprecieze daca mai poate face parte din conducerea revistei „Romania literara“. Insusi Adrian Paunescu afirma, in discutiile purtate ulterior, ca, „dupa atacul lui impotriva tov. Dumitru Popescu, acesta a soptit ceva tov. N. Ceausescu care a propus o pauza.“... Dupa pauza, nu s-a mai discutat si tov. Ceausescu a tras concluziile, atacandu-l pe Paunescu, ca diversionist etc. (20 aprilie 1970) ... Persoanele mai apropiate de Adrian Paunescu l-au criticat in repetate randuri pentru atitudinea ce a avut-o la intalnirea scriitorilor cu tov. N. Ceausescu. Astfel, scriitorul Miron Radu Paraschivescu ii spunea: „Ai procedat foarte urat cand l-ai intrerupt pe tov. Ceausescu. Parerea mea este ca a dat dovada de o mare delicatete raspunzand cu o gluma si trecand mai departe“.
29 ianuarie 1972
„Inca din anul 1969, Adrian Paunescu a intrat in relatii cu Harry Barnes, fost consilier al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti, precum si cu atasatul cultural Hafrei Daniel. In cadrul diferitelor intalniri avute de Adrian Paunescu cu cei de mai sus, le-a vorbit despre situatia scriitorilor din tara noastra, despre faptul ca exista in randul acestora unele framantari, despre activitatea „cenzurii“ etc. Diplomatii americani au manifestat un interes deosebit fata de Adrian Paunescu si prin aceea ca in anul 1971, timp de 7 luni, i-au asigurat acestuia o bursa nominala in S.U.A.
La intoarcerea din S.U.A., Adrian Paunescu , foarte entuziasmat de cele vazute acolo, a relatat ca „acesti oameni au putut sa construiasca o lume, o societate atat de bine organizata, chiar dreapta“. Ceea ce l-a impresionat mai mult este insa mentalitatea, profilul moral-psihologic al omului american, total deosebit de acela european. A scris chiar si un articol apologetic despre Mircea Eliade, in care facea complet abstractie de convingerile politice antinationale ale acestuia, dar care nu i-a fost publicat.
In randul scriitorilor, Adrian Paunescu este apreciat ca un element recalcitrant, scandalagiu si palavragiu, totusi elogiat pentru indrazneala manifestata in cadrul intalnirilor tovarasului Secretar general al P.C.R. cu scriitorii, precum si in cadrul interviurilor publicate in revista „Luceafarul“ al caror continut este considerat opus spiritului documentelor din iulie 1971.“
Februarie 1972
(O scrisoare a scriitorului Stefan Banulescu, trimisa din Statele Unite ale Americii, Iowa City, lui Adrian Paunescu, aflat la Bucuresti, text interceptat si fotocopiat de Securitate)
„Iubite Adrian Paunescu, ... Dupa cum i-am scris si D-lui Preda, ati lasat aici un capital substantial de seriozitate si inteligenta...“
16 decembrie 1972
Nota cu privire la intalnirile lui Adrian Paunescu cu cititorii in judetul Timis
Raspunzand la o intrebare care viza umanismul, a raspuns exemplificand ca si Stalin cand mangaia pe Svetlana era om, dar mai tarziu s-a dovedit un monstru (discutia a vut loc la Lugoj). Fiind intrebat la Lugoj despre Directia de Difuzare a Presei, Adrian Paunescu ca aceasta incurca lucrurile, extinzandu-si raspunsul, sustinand ca si Directia Presei, Cenzura le incurca, ca nu poti scrie si sustine un adevar, ca la cenzura sunt oameni incompetenti si „taie“ unele lucruri numai ca sa fie siguri ca n-au gresit. La Universitate, in timp ce a vorbit de cenzura, tatal sau care era in sala a plecat spre iesire si la aceasta Adrian Paunescu a atras atentia celor prezenti ca sa nu le fie frica intrucat cel ce iese afara nu este „tovarasul maior“, ci tatal sau.
29 noiembrie 1980
Detinem date ca sunt in curs de pregatire pentru aparitie doua volume de poezii apartinand lui Adrian Paunescu, unul, „Manifest pentru sanatatea pamantului“, la editura „Albatros“ si altul - „Iubiti-va pe tunuri“ la editura „Scrisul romanesc“ din Craiova. Unele dintre poeziile cuprinse in aceste volume sunt susceptibile de interpretari negative. Astfel, cateva dintre acestea vizeaza conditia sociala „precara“ a omului simplu in societatea noastra, lipsurile si sacrificiile ce ii sunt „impuse“ in numele uneui ideal indepartat, situatia „dramatica“ a tarii amenintata - in viziunea poetului - de demagogie, incompetenta, minciuna, lasitate, delatiune in interior si de forte ostile din afara care ar atenta la libertatea ei.
In mai multe poezii, autorul se refera la hotarele „nedrepte“ ale tarii noastre protestand si aducand acuzatii directe celor care le-au impus Romaniei in mod arbitrar.
Un numar de poeme cuprind critici si avertismente, concepute in termeni severi, la adresa celor care „atenteaza“ la libertatea creatiei, „impun“ creatorului - culturii si intelectualului in general - o conditie „subalterna“, umilitoare. De asemenea, in unele poezii, autorul se refera la „drama“ taranimii, in special a tineretului, care plecata la oras s-a „ticalosit“, „degradat“ multi din randul ei devenind delincventi... El considera ca are obligatia sa fie sincer, asa cum a fost intotdeauna. Nu poate ascunde ca „agricultura a dat faliment, industria este in decadere, taranii au fost desfiintati ca producatori si pulverizati in orase unde au ajuns escroci si prostituate, nu exista pic de incredere in cultura si intelectuali“... considerand ca este de datoria sa sa „anunte aceste realitati“, sa nu fie las ca artist.
29 octombrie 1981
(Nota Securitatii contine un semn mare, specific, al lui Nicolae Ceausescu)
Editura A. P. a pus, asadar, umarul la cariera unor artisti cunoscuti, dar prea putin recunoscuti la ora respectiva: Tudor Gheorghe, Mihail Stan, Florian Pittis, Anda Calugareanu, Dan Tufaru, Dumitru Farcas, Gelu Colceag. S-au exprimat pe scena Cenaclului lui Adrian Paunescu: Ioan Alexandru, Dorin Tudoran, Dinu Sararu, Ion Horea, Emil Botta, Serban Cioculescu, Erika Jozsa, Carol Horvath, Sarossi Endre, Adam Erzsebet, Hajdu Gyozo, Leopoldina Balanuta, Mihai Ungheanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Alexandru Mica, Mircea Diaconu, Rozina Cambos, Mihai Persa, Ioana Craciunescu, Grigore Vieru, Doina si Ion Aldea Teodorovici, Iurie Sadovnic Orheianu, Mihai Olos, Nicolae Dabija, Andrei Strambeanu, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Ion Gheorghe, Ion Caramitru, Florin Zamfirescu, Paunita Ionescu, Mircea Florian, Corul „Madrigal“, Corul „Voces Primavera“, Corurile din Finteusu Mare, Bocsig, Buteni, Hideaga, Dubasii din Branesti, Grupul „Preludiu“, Tricy Abramovici, Alla Baianova, Valentin Silvestru.
•
A initiat si condus protestul de la „Romania literara“ care a reusit sa scoata „Reconstituirea“ lui Lucian Pintilie si Horia Patrascu din interdictie.
A crezut in inventivitatea romaneasca, a sprijinit descatusarea stiintei si a medicinii romanesti, prin personalitatile ei persecutate sau nerecunoscute, de la academicianul Petre Vancea, prof. Mircea Olteanu, dr. Radu Deac, pof. Gavriliuc, prof. Berceanu si pana la Vasile Boici, Ioan Puscas, Ionescu-Dambovita, Florin Dumitrescu (descoperitorul electronografiei), Mihai Leontopol, Valeriu Popa, Mihai Danila, Iulica Voinea, Florea Dinu, Iercescu (cu medicamentul sau Rumeyn), Ionescu-Calinesti (Pell Amar), Nicolae Iliesiu (Apilarnil), Ladislau Elthes (Elcohep) etc.
Primele articole postbelice in favoarea acupuncturii au aparut in „Flacara“ lui A.P.
A sprijinit medicina naturista, in plina epoca de afirmare a chimiei.
L-a sprijinit pe dr. Radu Rey in apararea Carpatilor de agresiunea colectivizarii si de paragina, convingandu-l pe Nicolae Ceausescu sa-l primeasca pe Radu Rey si sa opreasca sistematizarea si cooperativizarea zonei Dornelor si a altor zone de deal si de munte.
A fost primul intelectual roman care (in cartea „De la Barca la Viena si inapoi“) a facut elogiul economiei de piata si al liberei initiative. A atacat, in fond, dogma comunista: „E prea lung drumul pana-n comunism / De nu-l scurtam cu gari si cu etape / De nu-l aducem, totusi, mai aproape / E prea lung drumul pana-n comunism“.
S-a considerat, alaturi de marii sai contemporani, Marin Preda, Dinu Sararu, Ioan Alexandru si Ion Gheorghe, poet al taranimii, mereu nedreptatite si umilite: „Au plecat taranii la oras / Cu aceleasi triste, vechi cavale / Amagiti ca drepturi au egale / si ca sunt ai muncii uriasi /.../ Au venit si zac in nadusala / Dorm gramada, toti in cate-un pat / Fericiti ca au un trai umblat / si, devreme, cand din nou se scoala / Parca ar pleca la semanat / Parca li se face de rascoala“ („Amintire cu Ion“ - poezie publicata in volumul „Manifest pentru sanatatea pamantului“ - 1980).
Nu s–a sfiit, dupa 1989, sa fie poetul clasei muncitoare asasinate: „Proclamam nevoia de dreptate / si ne declaram in anii grei / Avocatii clasei muncitoare / In procesul crimei contra ei“.
In ani tulburi, cand numele „Junimii“ si al lui Titu Maiorescu erau, inca, sub blestem (conform marturiei lui Alex Stefanescu) A.P. a propus (in 1966) ca miscarii studentesti, din care facea parte, sa i se dea numele Cenaclul „Junimea“, in onoarea marilor ctitori ai culturii nationale moderne.
A repus in circulatie, dupa ce l-a gasit in repertoriul secret al Corului din Finteusul Mare, marele cantec national „Treceti batalioane Romane, Carpatii“. Pentru prima oara, la o emisiune de televiziune, facuta de A.P., Corul din Buciumi (Salaj) a cantat, la Monumentul de la Guraslau (1978) un cantec in care revenea versul “Traiasca Romania Mare“. A ridicat interdictia si a repus in circulatie cantecele „Hai sa-ntindem hora mare“, „Nu uita ca esti roman“, „Dusmanul vine cu arma-n mana“, „Basarabie frumoasa“, „Salutati oastea romana' etc. Preotul Doru Gheaja a cantat prima oara la TVR, „Asa-i romanul“, in 1978, intr-o filmare in Cheile Rametilor.
Pentru prima oara s-au exprimat pe postul national al televiziunii socialiste, preoti cu vocatie artistica, din Alba, Salaj, Dambovita, Sibiu.
A.P. este omul care a obtinut, dupa 16 ani de cand i-a cerut–o lui Nicolae Ceausescu, dreptul de a recita in public „Doina“ lui Mihai Eminescu. Evenimentul s-a petrecut in 13 noiembrie 1984, pe Stadionul din Reghin si a incetat in ziua de 15 iunie 1985, o data cu asasinarea Cenaclului „Flacara“.
A.P. este cel ce a sustinut, in permanenta, inca din anii 70, in spectacole, la radio si la televiziune, in revista pe care o conducea, ca 1 Decembrie este Sarbatoarea Nationala a Romaniei.
In 1981, a scris, in „Colindul Ardealului“: „Nu uitati aceasta / Dreapta ne e brazda / si-am lucrat-o cu-ale noastre maini / Fiecare munte / Stie-aici sa cante / Imnul „Desteptati-va, Romani!“
A avut norocul sa fie parlamentarul care, ca presedinte al Comisiei de Cultura din Senatul Romaniei, a propus si sustinut, dupa 13–14 ani, de cand a clamat ca „Desteapta–te, Romane!“ este Imnul National, adoptarea poeziei lui Andrei Muresanu si a muzicii lui Anton Pann, ca Imn al Romaniei.
A pus, pentru prima data in Romania de dupa 1945, problema aromanilor, in revista „Flacara“ si in emisiunea de televiziune pe care o realiza (in 1978, la Brasov), apoi, la Consiliul Europei de la Strasbourg, in calitate de reprezentant al Romaniei la inaltul for continental, cerand drepturile ce se cuvin fratilor nostri, pe care adesea i–a numit „cei mai sudici dintre romani“. Cantece aromane s–au cantat permanent in Cenaclul „Flacara“ si in Cenaclul „Totusi iubirea“, precum si la „Radiocenaclul Flacara“ (1980–1985) si in emisiunile realizate de A.P. la Antena 1 incepand cu 21 martie 1998.
A impus in campaniile din revista „Flacara“ din anii ’70 si ’80, o noua viziune asupra „Apelor minerale“, dispretuite in ideea ca exista sifon, in Romania anilor ’70.
A intors ochii indiferentei, ai contemporaneitatii chimizate, catre „Plantele medicinale“, catre „Alimentatia naturista“, catre „Energiile neconventionale“, catre ecologie.
In „Flacara“ lui A.P. a aparut prima fotografie a sufletului omenesc, iesind din corp (in urma cercetarilor si descoperirilor lui Ion Florin Dumitrescu), ceea ce contrazicea in fond, cu duritate, materialismul stupid ce domina epoca. A fost intrebat ridicol si acuzator: „De ce minister tine bioenergia?“
Asadar, in plina epoca materialista, a incurajat bioterapeutii (Valeriu Popa, Dumitru Lazia si altii), care reprezentau orientarea contrara, ce incerca sa demonstreze ca omul este spirit, nu numai trup (poeziile „Cantec pentru Valeriu Popa“ si „Reiki“). Si in primul rand spirit.
A crezut in mantuirea romanilor prin intoarcerea la valorile fundamentale, la competenta, la iubire si la Muntii Carpati.
In literatura nici unui scriitor roman al perioadei nu sunt atat de usor de gasit contestarea de fond a regimului totalitar, atacurile la tablou, alarma pentru conditia umana, apararea taranilor ramasi fara pamant, duhul Romaniei Mari, apelul de a nu-i uita pe cei mai tristi ca noi. Indiferent de vremuri, a fost un aparator al credintei, al Bisericii, al dreptului la proprietate si la opinie, a sustinut individul, iar nu colectivismul, si a militat pentru implinirea hotarelor istorice ale Romaniei
A.P. recunoaste, insa, ca a fost solidar cu lupta lui Nicolae Ceausescu si a PCR pentru suveranitate, independenta, libertate si unitate nationala, pentru integritate teritoriala, pentru cultura nationala, pentru constructie nationala, pentru pace in lume. A.P. considera politica externa a Romaniei din perioada Nicolae Ceausescu-Stefan Andrei o capodopera a inteligentei romanesti, a spiritului universal si a vointei de non-singuratate.
Activitate politica
Ales de colegii sai secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania in perioada 1966-1968, devine membru al Partidului Comunist Roman in august 1968, in care activeaza, conform vointei sale de mai bine pentru tara. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985. Din 1992 este membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia iI devine vicepresedinte in 1993 si primvicepresedinte si purtator de cuvant in 1994. In februarie 1996, este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996. Pierde alegerile prezidentiale. Mai mult decat atat, partidul sau nu mai intra in Parlament, desi pe Adrian Paunescu il votasera multi doljeni, pentru a fi senatorul lor, in continuare.
La Alegerile Generale din septembrie 1992, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala“. Intre 1992 si 1996 este membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, perioada in care Romania este admisa ca membru cu drepturi depline in inaltul for international. Participa la lucrarile in plen si in comisii la Consiliul Europei si este observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995). In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita, din cadrul Consiliului Europei.
In vara anului 1998, demisioneaza din Partidul Socialist al Muncii, care abia il desemnase in functia inalta de Presedinte executiv.
„Titanul“
Dosarul de Securitate al lui Adrian Paunescu
Din 1968 (cand avea numai 25 de ani), Securitatea ii intocmeste deja fisa operativa, fisa sintetica de urmarire, ceea ce inseamna ca dosarul efectiv de simpla urmarire era atat de bogat si avea o asemenea continuitate, incat cadrelor superioare de partid si de stat era necesar sa li se prezinte rezumate. Sunt de notorietate paginile din Dosarul sau de Securitate (intitulat „Titanul“) in care se face referire la afirmatiile publice, la publicistica si poezia lui Adrian Paunescu, la deplasarile in tara si in Bucuresti, la intalnirile si discutiile particulare, care erau considerate periculoase pentru ordinea statului condus de partidul unic. Interesant este si faptul ca, in primii ani, cand nu avea telefon in casa, i se inregistrau, totusi, convorbirile. Iata cateva extrase din documentele cu caracter Strict Secret, intocmite de Consiliul Securitatii Statului, de Ministerul de Interne si de diversele Directii de specialitate ale structurilor informative ale statului, din 17 septembrie 1968 si pana in 1988:
«17 septembrie 1968
Element recalcitrant (...), a cerut organizarea sedintei cu tinerii scriitori, unde a participat si tov. Iliescu Ion - secretar al C.C. al U.T.C si tov. Ghise Dumitru, activist al C.C.-P.C.R. (n.n. in care s-a cerut raspicat libertate de expresie in viata intelectualitatii din Romania)
12 septembrie 1969
Adrian Paunescu este nascut la 20 iulie 1943 in Bucuresti (?!), poet, redactor sef adjunct la revista „Romania literara“, este in relatii cu persoane cu atitudine dusmanoasa si el avand uneori atitudini asemanatoare. In luna iulie 1969 a intreprins o ancheta in randul mai multor scriitori despre filmul „Reconstituirea“ realizat de regizorul Lucian Pintilie care nu a primit bun de difuzare pe ecran, pe care a publicat-o in paginile revistei „Romania literara“. Pe baza aprobarii organelor de partid s-au luat masuri de verificarea sa. In prezent se pregateste sa plece cu o bursa in S.U.A. pentru un an.
26 septembrie 1969
O scrisoare primita de Adrian Paunescu la „Romania literara“ de la „un entuziast si optimist“, interceptata si citata de Securitate in Dosar:
Am citit in „Romania literara“ nr. 22 „Cand totul se poate“... Cum in toate am gasit lucruri de o semnificatie cu totul iesita din comun, n-am putut rezista tentatiei de a-ti scrie pentru a-ti arata parerea mea, parerea cititorului in general... Am remarcat si eu substanta incendiara a poeziei „Cand totul se poate“ si am vazut in ea un manifest conspirativ incifrat... Am inteles ca te referi la Cehoslovacia, data fiind actualitatea stringenta din timpul cand vei fi scris-o (ai publicat-o in mai 1969)... Pe cititor rima in duce imediat la: dreptate, libertate, umanitate, dar nu numai in Cehoslovacia, ci pretutindeni... gestul d-tale e mare si de curaj. Riscul nu poate fi neglijat, dar fara riscuri nu se poate face istorie. Asumandu-ti riscul, d-ta ai facut deja istorie.
2 octombrie 1969
In ziua de 26 septembrie 1969 Adrian Paunescu, redactor sef adjunct al revistei „Romania literara“, a fost vizitat la domiciliul sau de sciitorul Alexandru Ivasiuc. Din date certe rezulta ca au avut loc urmatoarele discutii... Ei comenteaza impreuna cuvantarea tov. N. Ceausescu, rostita cu prilejul adunarii festive consacrata implinirii a 25 de ani de la aparitia primului numar legal al „Scanteii“, afirmand ca cele spuse cu acel prilej sunt de oe incurca, ca nu poti scrie si sustine un adevar, ca la cenzura sunt oameni incompetenti si „taie“ unele lucruri numai ca sa fie siguri ca n-au gresit. La Universitate, in timp ce a vorbit de cenzura, tatal sau care era in sala a plecat spre iesire si la aceasta Adrian Paunescu a atras atentia celor prezenti ca sa nu le fie frica intrucat cel ce iese afara nu este „tovarasul maior“, ci tatal sau.
29 noiembrie 1980
Adrian Paunescu, unul, „Manifest pentru sanatatea pamantului“, la editura „Albatros“ si altul - „Iubiti-va pe tunuri“ la editura „Scrisul romanesc“ din Craiova. Unele dintre poeziile cuprinse in aceste volume sunt susceptibile de interpretari negative. Astfel, cateva dintre acestea vizeaza conditia sociala „precara“ a omului simplu in societatea noastra, lipsurile si sacrificiile ce ii sunt „impuse“ in numele uneui ideal indepartat, situatia „dramatica“ a tarii amenintata - in viziunea poetului - de demagogie, incompetenta, minciuna, lasitate, delatiune in interior si de forte ostile din afara care ar atenta la libertatea ei.
In mai multe poezii, autorul se refera la hotarele „nedrepte“ ale tarii noastre protestand si aducand acuzatii directe celor care le-au impus Romaniei in mod arbitrar.
Un numar de poeme cuprind critici si avertismente, concepute in termeni severi, la adresa celor care „atenteaza“ la libertatea creatiei, „impun“ creatorului - culturii si intelectualului in general - o conditie „subalterna“, umilitoare. De asemenea, in unele poezii, autorul se refera la „drama“ taranimii, in special a tineretului, care plecata la oras s-a „ticalosit“, „degradat“ multi din randul ei devenind delincventi... El considera ca are obligatia sa fie sincer, asa cum a fost intotdeauna. Nu poate ascunde ca „agricultura a dat faliment, industria este in decadere, taranii au fost desfiintati ca producatori si pulverizati in orase unde au ajuns escroci si prostituate, nu exista pic de incredere in cultura si intelectuali“... considerand ca este de datoria sa sa „anunte aceste realitati“, sa nu fie las ca artist.
29 octombrie 1981
(Nota Securitatii contine un semn mare, specific, al lui Nicolae Ceausescu)
Editura „Mihai Eminescu“ a inapoiat lui Adrian Paunescu volumul „Eu as fi de parere“, pentru a revedea sau renunta la un numar apreciabil de poeme al caror continut este deficitar sub raport ideologic si politic. Recent, autorul a prezentat din nou la editura volumul respectiv, mentionand ca este o noua varianta, dar care cuprinde in linii mari aceleasi poezii, cu schimbari insesizabile.
Dupa opinia unor persoane competente, cartea „Eu as fi de parere“ inmanuncheaza poezii care contin idei inadmisibile („Eminescu la Timpul“, „Suprarealism“), interpretabile („Fat Frumos castrat“, „Dedalus in labirint“, „Duhul suspect“, „Avertisment“), confuze („Biet autor de schite politiste“, „Strigatul“), negativiste („In intuneric“, „Necajitul promovat“, „Lungul drum“, „reporter de Craciun“), unele care contravin politicii externe a partidului si statului nostru („Dupa o venire a barbarilor“, „Din testamentul lui Stefan“), altele scoase din volumele prezentate anterior („Analfabetilor“, „Pericol in cetate“)
„Mihai Eminescu“ a inapoiat lui Adrian Paunescu volumul „Eu as fi de parere“, pentru a revedea sau renunta la un numar apreciabil de poeme al caror continut este deficitar sub raport ideologic si politic. Recent, autorul a prezentat din nou la editura volumul respectiv, mentionand ca este o noua varianta, dar care cuprinde in linii mari aceleasi poezii, cu schimbari insesizabile.
Dupa opinia unor persoane competente, cartea „Eu as fi de parere“ inmanuncheaza poezii care contin idei inadmisibile („Eminescu la Timpul“, „Suprarealism“), interpretabile („Fat Frumos castrat“, „Dedalus in labirint“, „Duhul suspect“, „Avertisment“), confuze („Biet autor de schite politiste“, „Strigatul“), negativiste („In intuneric“, „Necajitul promovat“, „Lungul drum“, „reporter de Craciun“), unele care contravin politicii externe a partidului si statului nostru („Dupa o venire a barbarilor“, „Din testamentul lui Stefan“), altele scoase din volumele prezentate anterior („Analfabetilor“, „Pericol in cetate“)
A avut o criză cardiacă la scurt timp după ce am jucat cu el o partidă de şah. Acolo era prezent şi Călin Gheţu dar şi alţi buzoieni. Păunescu s-a întins pe canapea şi a cerut un pahar cu apă. Era foarte abătut şi supărat. Bănuiesc că de-aia a făcut şi criza aceea. În orice caz, era şi un securist pe-acolo, dar nu s-a băgat" povesteşte Cornel Constatinescu. "Nu te putem ajuta, tovarăşe Păunescu" Călin Gheţu îşi aminteşte că, după ce au intrat în panică, Adrian Păunescu a încercat să-i liniştească spunându-le că "are prieteni mulţi şi buni la Buzău, care-l vor ajuta să iasă cu bine din această încercare", dar s-a dovedit că nu era chiar aşa. "A inceput să dea telefoane , la primul secretar PCR, la primul secretar UTC, la secretarul cu propaganda, la preşedintele Culturii socialiste, dar răspunsul a fost invariabil acelaşi: nu avem cum să te ajutăm, tovarăşe Păunescu! În cele din urmă, mult după miezul nopţii, o asistentă de la Spitalul Judeţean i-a administrat medicamentaţia potrivită pentru ca, după câteva ore, poetul să-si revină şi să plece la Bucureşti", a povestit Gheţu.
Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/buzau/comunistii-vrut-sa-l-lase-moara-adrian-paunescu-1988-suferit-criza-cardiaca-buzau-video-1_50ae72f07c42d5a6639cd096/index
După cinci ani de tergiversări, averea de patru milioane de euro a lui Adrian Paunescu a fost impartita. Fiul sau, Andrei Păunescu, a primit cea mai mare parte, 1,3 milioane de euro. Aşa au decis magistratii Judecatoriei Ploiesti. Sotiei poetului, Carmen Păunescu, îi va reveni un milion de euro, iar fiicele lui, Anda Maria si Andreea, vor primi câte 840.000 de euro, au anunţat stirileprotv.ro.
Deocamdată Andrei Păunescu nu s-a hotărât ce va face cu banii şi proprietăţile lăsate de tatăl său. În urma poetului Adrian Păunescu au rămas proprietăţi extrem de valoroase, zeci de hectare de teren, apartamente, case, dar şi bijuterii şi cel mai important, drepturile de autor obţinute din opere.
Scrisoare către urmașii mei», de Adrian Păunescu
21 iunie, 2014
„Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii ’50-’60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii ’85-’90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă niciuna din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge”.
21 iunie 2010
1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 + ‘
q w e r t z u i o p ă î â
a s d f g h j k l ş ţ
y x c v b n m , . -
Shift+tasta
! „ # ¤ % & / ( ) = ? *
Q W E R T Z U I O P Ă Î Â
A S D F G H J K L Ş Ţ
Y X C V B N M ; : _
ROU traditional RO
1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 + ‘
q w e r t z u i o p ă î â
a s d f g h j k l ş ţ
y x c v b n m , . -
Shift+tasta
! „ # ¤ % & / ( ) = ? *
Q W E R T Z U I O P Ă Î Â
A S D F G H J K L Ş Ţ
Y X C V B N M ; : _
ROU standard ROS
1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 - =
q w e r t y u i o p ă î â
a s d f g h j k l ș ț
z x c v b n m , . /
Shift+tasta
! @ # $ % ^ & * ( ) _ +
Q W E R T Y U I O P Ă Î Â
A S D F G H J K L Ș Ț
Z X C V B N M ; : ?
Reflecții despre despre curajul moral: L-am privit atent azi pe Volodimir Zelenski. Omul acesta știe diferența dintre Bine și Rău. Nu cred că sunt singurul care am notat cearcănele, vocea răgușită. M-am întrebat care dintre noi ar fi reușit să străbată aceste patru luni fără să aibă nevoie de o pauză, de un răgaz. El nu l-a avut. Cum nu l-au avut eroii din tranșee. Omul acesta a vorbit concetățenilor săi în fiecare din aceste 144 de seri. A vorbit când cădeau bombe, a vorbit când Kievul părea pierdut. A vorbit când ocupanții torturau civili. A vorbit când plângeau mame și copii. S-a adresat parlamentelor lumii, a ținut aprinsă torța libertății. A vorbit fără teamă, a explicat de o mie și una de ori de ce soarta Ucrainei este soarta democrației, a civilizației. A decorat eroii, a mers pe front, a vizitat spitale. Există la el o pasiune profetică. Plus un altruism electrizant. Intruchipează virtuti pe care le credeam dispărute. Există la acest om o voință irezistibilă și indestructibilă de libertate.
Slava Ucraini!
Heroyam slava!
Fortuna este printre puținele agenții din România care oferă o gamă variată de bonusuri pentru toate serviciile de pariere din mediul online. Pe website-ul de la Fortuna vei găsi chiar și o categorie specială unde vor fi trecute în revistă doar promoțiile și bonusurile active. Bonusul despre care îți vom vorbi în acest ghid este cel care este disponibil pentru toți jucătorii. Acesta se activează la prima depunere efectuată de tine pe platforma de la Fortuna.
Bonusul este oferit în funcție de câți bani te hotărăști să depui prima dată pe contul tău. Procentul este de 100% cu un prag de 500 RON. Orice sumă vei depune până în pragul de 500 RON va fi dublată.
Mihai Eminescu
CIOCLII APOCALIPSEI
Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,
Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale.
Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii
Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii,
Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, ca niciodată, răul firele își toarce.
Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,
Și asupra voastră cade al străbunilor blestem.
Căci în cugetele voastre numai e nimica sfânt,
Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif,
Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav.
Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii,
Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii.
Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har
Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar!
Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!
Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții.
Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa,
Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa?
Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii,
Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii,
Însă va-nvia dreptatea, Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi!
Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să mă doboare, brațul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU.
3